20 de localităţi din Olt primesc microbuze electrice pentru elevi. CJ Olt a semnat contractul de finanţare prin PNRR

Data:

Share post:

20 de microbuze electrice pentru elevi sunt achiziţionate de CJ Olt printr-un proiect finanţat cu PNRR. Mijloacele de transport vor ajunge în 20 de localităţi.

Consiliul Județean Olt a semnat cu Ministerul Educației contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul „Achiziție microbuze electrice pentru elevii școlilor din județul Olt” , potrivit unui comunicat remis de forul judeţean.

Investiția, în valoare de peste 35 de milioane lei, este finanțată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15: Educație.

Proiectul prevede achiziția a 20 de microbuze electrice pentru elevii localităților Balș, Piatra-Olt, Corabia, Fărcașele, Studina, Perieți, Obârșia, Gostavățu, Ianca, Brebeni, Valea Mare, Rotunda, Movileni, Bobicești, Morunglav, Vitomirești, Dobrosloveni, Sprâncenata, Pleșoiu, Izvoarele.

Beneficiarii finali ai proiectului vor asigura mentenanța și vor amplasa o stație de încărcare.

„La finalizarea perioadei de implementare a proiectului, dreptul de proprietate asupra bunurilor achiziționate va fi transferat, cu titlu gratuit, fiecărei Primării. Împreună, ne concentrăm eforturile spre un mediu mai curat și un viitor mai bun pentru tinerii noștri”, transmite CJ Olt, printr-un comunicat.

Articole similare

Mașina prefectului de Olt, fără asigurare RCA valabilă. Vehiculul a luat foc în mers

Autoturismul prefectului de Olt Mario De Mezzo, care a fost cuprins de un incendiu, în trafic, vineri dimineață,...

Bărbat ajuns la spital după un accident grav în Olt

Un bărbat a ajuns astăzi la spital în urma unui accident petrecut pe Drumul Național 64, în comuna...

Femeie înjunghiată în parcarea unui centru comercial de soţ. Cei doi sunt în divorţ

O femeie a fost înjunghiată în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, iar victima a fost transportată...

A început Festivalul „Oltenii &… Restu’ Lumii”. Trei zile de distracție, la Slatina (GALERIE FOTO)

Ediţia cu numărul 27 a Festivalului „Oltenii &… Restu’ Lumii” a început, vineri, la Slatina, cu tradiţionala „Vamă...