21 de localități din Olt, incluse într-un amplu program social de 815 milioane de euro

Data:

Share post:

Un amplu program național, derulat de Ministerul Muncii în parteneriat cu Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), va aduce schimbări importante în 2.000 de comunități rurale din România. Scopul principal al acestui proiect este creșterea incluziunii sociale și reducerea sărăciei în zonele defavorizate, prin crearea unor rețele de servicii integrate care vor sprijini direct persoanele vulnerabile.

Proiectul, intitulat „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente şi de calitate”, are un buget total de 815 milioane de euro, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, și se va desfășura până în decembrie 2029.

În cadrul acestuia vor fi înființate Echipe Comunitare Integrate (ECI) formate din specialiști în asistență socială, educație și sănătate. Aceștia vor colabora pentru a oferi soluții personalizate cetățenilor din comunele selectate. Printre beneficiile directe se numără pachete alimentare, servicii de îngrijire la domiciliu, consiliere educațională și profesională, precum și dotarea spațiilor destinate furnizării de servicii sociale.

Lista publicată de Minister la data de 20 mai 2025 cuprinde 132 de Unități Administrativ-Teritoriale (UAT), printre care se află și 21 de localități din județul Olt: Gura Padinii, Cârlogani, Vișina, Obârșia, Colonești, Urzica, Dobrun, Găvănești, Brastavățu, Tia Mare, Osica de Jos, Curtișoara, Movileni, Brebeni, Pârșcoveni, Ipotești, Teslui, Icoana, Baldovinești, Bobicești și Dobroteasa.

Un alt aspect important al proiectului este sprijinul oferit angajaților serviciilor publice de asistență socială (SPAS) – 200 dintre aceștia vor primi susținere financiară pentru a urma studii superioare în domeniul asistenței sociale.

Prin implementarea acestui program, autoritățile își propun să ofere acces echitabil la servicii esențiale pentru toți cetățenii, indiferent de mediul în care trăiesc.

Articole similare

Investiție de 29 milioane lei pentru tratamentul pacienților cu accidente vasculare cerebrale la Spitalul Județean Slatina

Consiliul Județean Olt a aprobat un proiect de 29,1 milioane lei pentru dotarea Spitalului Județean Slatina cu echipamente...

Energie verde pentru Spitalul Schitu, cu un parc solar ce va acoperi mare parte din consum

Parcul fotovoltaic de 390 kW, pe care CJ Olt în construieşte pentru Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu-Greci, va...

Miruna luptă pentru viață. Are nevoie de bani pentru tratament în Germania:”E ultima mea şansă să trăiesc”

Miruna Tache, o tânără de 29 de ani, luptă cu o formă agresivă de cancer cerebral care i-a...

Conflict între Nicușor Dan și Ilie Bolojan privind majorarea TVA

Cu o zi înainte de anunțarea oficială a noului prim-ministru, surse din conducerea coaliției au semnalat existența unor...