25 de ani de Rotary Club în Slatina. Vineri se ţine balul de sfert de secol

Data:

Share post:

Balul Rotary Club Slatina, organizat la 25 de ani de prezenţă în municipiul oltean, se desfăşoară vineri, de la ora 19.30, la Hotelul Ramada. Totodată, înainte de bal, cei de la Rotary oferă piesa de teatru „Colonelul”, care va putea fi urmărită în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu”.

Pe data de 8 decembrie, Clubul Rotary Slatina organizează Balul Aniversar „Un sfert de secol de implicare, voluntariat și caritate în comunitatea slătineană (1998-2023)”.

Cu această ocazie, Clubul Rotary Slatina aduce în atenție cinci cauze umanitare speciale, care au nevoie și merită generozitate din partea dumneavoastră.

Bădescu Mihaela are 17 ani, este din comuna olteană Reșca și este campioană europeană la box. Anul acesta, la Campionatul de Tineret desfășurat în Armenia, pugilista antrenată de tehnicienii slătineni Luminița Turcin și Constantin Gălbenușe a învins în finală o sportivă din Rusia, cucerind medalia de aur. Mihaela practică box de patru ani, iar visurile ei sunt mari. Vrea să facă parte din lotul olimpic de box al României, iar pentru asta se pregătește intens.

Claudiu Peia este elev în clasa a IX-a la Colegiul Național Radu Greceanu, clasa matematică-informatică. Încă din clasele primare participă la concursuri și olimpiade școlare, având zeci de premii în palmares, la diferite discipline din sfera științelor reale.

În clasa a VI-a, Claudiu Peia a cucerit medalie de argint la Olimpiada Națională de Fizică a Societății Române de Fizică, iar în clasele a VII-a și a VIII-a, mențiune si medalie de argint la Olimpiada Națională de Fizică.

Se pregătește acum pentru olimpiadele de fizica, matematică și științele pământului.

Mihnea Goerge Burlacu, un băiețel din Slatina, de numai 2 ani, are grave probleme de sănătate. Micuțul a fost diagnosticat cu Sechele Accident Vascular Cerebral, Hemipareza spastica, Epilepsie focală structurală, Hemianopsie stânga și Microcefalie.

De la vârsta de 2 luni face kinetoterapie, zilnic, urmată de terapie ocupațională, cognitivă.

Familia a fost cu el pentru recuperarea motorie, in diferite centre din țară: Spitalul Slatina, Spitalul Nicolae Robănescu – București, Spitalul de la Gura Ocniței-Târgoviște, Sanatoriul din 1Mai – Bihor, Kineto Plus – Craiova.

Rezultatele au început să nu se mai vadă, drept pentru care părinții au decis sa meargă cu el în Alba Iulia, la centrul privat ”Maria Beatrice” unde au găsit kinetoterapeuți buni.

La Alba Iulia parcurge mai multe terapii pe zi, kinetoterapie, balance suit, mecanoterapie, hidroterapie, terapie ocupațională, logopedie, masaj terapeutic. Toate acestea dau roade, pentru că rezultatele se vad, de aceea au rămas în acest centru de recuperare chiar și câte o lună, în consecință, costurile terapiilor ridicându-se la peste 9.000 lei, pe lună.

Sumele destinate recuperării fizice si cognitive sunt foarte mari, de aceea familia lui Mihnea vă roagă să oferiți ajutor, astfel încât să reușească sa devină un adult funcțional, pentru a nu depinde de nimeni,  atât fizic cat și intelectual.

Maria Daniela Secetă-Munteanu, o adolescentă de 14 ani din Slatina, diagnosticată cu cifoză și scolioză. Are nevoie, anual, de un corset special care se confecționează în Ungaria și al cărui cost este 1.000 euro, o sumă care depășește posibilitățile financiare ale familiei sale.

Şcoala de Muzică Slatina, instituție cu o bogată tradiție și cu rezultate remarcabile în domeniu, are mare nevoie de instrumente muzicale pentru micii virtuozi ai Slatinei. În ultimii ani, generații întregi de elevi au descifrat tainele notelor muzicale cu ajutorul celor mai dedicați și pasionați profesori, dar pe niște instrumente depășite de timp, vechi și deteriorate.

Cu toate acestea, elevii Școlii de Muzică Slatina scriu performanță pe scenele concursurilor din întreaga țară.

Despre Rotary

Bazele Clubului Rotary Slatina s-au pus pe la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie 1998, de un grup creat în jurul lui ing. Ilie Alexandru director (la acea vreme) al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Olt, care era inițiat de partenerii lui de afaceri din Slatina și de rotarianul Cornel Dincă, membru al Clubului Rotary Craiova, “nașul” clubului nostru. Aceștia au fost sprijiniți îndeaproape de Dan Ion Cojocaru și Cristian Bircea, care lucrau tot la C.C.I.A. Olt.

Hotărârea judecătoreasca care consfințea pe la mijlocul lunii decembrie 1998, acesta fiind actul de naștere al clubului. “Botezul” Clubului Rotary Slatina, a avut loc, marți, 13 aprilie 1999, în Salonul mare al Hotelului Parc din Slatina, când s-a primit Carta acestui club, find al 30 lea club înființat în România .

Evenimentul emoționant prin ineditul și semnificația sa, s-a constituit într-o manifestare de înaltă ținută, a cărei sursă a fost prezența personalităților de marcă ce l-au onorat: domnul Targ Tschopp, guvernatorul (de atunci) al districtului cu sediul la Zurich, reprezentantul său special, domnul Erich Gerber, domnul Dudu Condescu, membru fondator al Rotary Internațional în România,domnul Agripa Popescu, responsabil pentru expansiunea rotariană, în România și Republica Moldova, precum și colegii rotarieni de la Craiova și Râmnicu Vâlcea și deasemeni cei 23 de membrii fondatori ai Clubului Rotary din Slatina.

De-a lungul vremii, mai mulţi elevi din Slatina au plecat la schimb în străinătate, iar copii din diverse ţări au venit pentru un an la familii din municipiul oltean. În prezent, eleva Tea Bărbulescu este plecată la schimb în Los Angeles.

Articole similare

Caracal, din nou în lumina reflectoarelor: Începe Festivalul Național de Teatru „Ştefan Iordache“

Orașul Caracal găzduiește, începând de duminică, o nouă ediție a Festivalului Național de Teatru „Ștefan Iordache”, un eveniment...

Primăria Scornicești finalizează un proiect european pentru modernizarea școlilor din oraș

Primăria Scornicești a finalizat un proiect finanțat din fonduri europene prin care toate școlile din oraș au fost...

Amendă pentru un tânăr din Slatina care a abandonat două pisici

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Slatina, a fost amendat de polițiștii Biroului pentru...

Arie protejată din Olt afectată de deşeuri: autorităţile fac plângere penală

Garda de Mediu Olt a confirmat, în urma unor verificări, existenţa unor depozitări ilegale de deşeuri provenite din...