Bărbaţi cercetaţi penal după ce au fost acuzați că au împuşcat un cerb evaluat la peste 6.000 euro

Data:

Share post:

Patru bărbaţi din Neamţ sunt cercetaţi de către poliţiştii harghiteni pentru infracţiuni de braconaj cinegetic, transport de vânat dobândit în mod ilegal, uz de armă letală fără drept şi complicitate la aceste acţiuni ilegale, în maşina cu care se deplasau aceştia fiind descoperit un cerb împuşcat, evaluat la peste 6.000 euro, transmite Agerpres.

Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat că, duminică dimineaţa, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Gheorgheni au intervenit pe DN 12C, unde au identificat un grup de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani, toţi din comuna Pângăraţi, judeţul Neamţ.

Aceştia se deplasau spre Lacul Roşu şi la controlul asupra lor au fost găsite „o armă de vânătoare, cartuşe cu glonţ, lanterne, cuţite şi saci de rafie – echipamentul specific unei activităţi ilegale de braconaj”.

De asemenea, în autovehiculul acestora a fost descoperit un exemplar de vânat, un cerb comun evaluat la peste 6.000 de euro, precizează sursa citată.

Ancheta a fost preluată de către specialiştii Serviciului Arme Explozibil şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Harghita, iar cei patru bărbaţi sunt acum cercetaţi într-un dosar penal, pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, transportul vânatului dobândit din braconaj, uz de armă letală fără drept şi complicitate la infracţiunea de braconaj.

Articole similare

Procurorii au preluat ancheta privind incidentul de la Strehareți: Sesizări împotriva funcționarilor Primăriei Slatina pentru violarea vieții private și hărțuire

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a confirmat că instrumentează un dosar ce cercetare penală, în urma descinderii...

Șansă uriașă pentru copiii născuți la Slatina: Screening neonatal extins pentru 19 boli grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina face un pas decisiv către medicina modernă și prevenția timpurie. Recent, reprezentanții unității...

Tratamentul schizofreniei: cum arată un plan coerent, etapizat

În procesul de tratare al schizofreniei este important să existe perseverență și constanță tocmai pentru ca rezultatele să...

Veste bună pentru locuitorii din Balș: Reduceri la impozite pentru clădiri vechi și persoane cu nevoi speciale

Primăria Orașului Balș anunță implementarea unor noi facilități fiscale de care pot beneficia sute de cetățeni, în urma...