Deputaţii Emil Albotă, Marius Iancu, Adrian Chesnoiu, Cătălin Grecu, printre semnatarii unui proiect de lege pentru modificarea Codului Civil

Data:

Share post:

O nouă modificare ar urma să fie adusă Codului Civil după ce mai mulți parlamentari au depus un proiect de lege în acest sens.

Printre semnatarii noii inițiativei legislative se numără parlamentarii de Olt, respectiv senatorii Siminica Mirea și Paul Stănescu, precum și deputații Emil Albotă, Marius Iancu, Cătălin Grecu, Adrian Chesnoiu și Florin Barbu.

Potrivit proiectului, durata arendării este de minimum 7 ani şi se consideră a fi făcută pe

toată perioada necesară recoltării fiiictelor pe care bunul agricol urmează să le producă.

De asemenea, în Codul Civil va fi introdus și următorul alineat: „Subarendarea totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii, cu excepţia schimbului de utilizare a terenului între arendaşi.”

Iată alte modificări:

Art. 1850 – (1) Contractul de arendare încetează înainte de împlinirea termenului

prin incapacitatea sau falimentul arendaşului ori prin neplata arendei în termenul prevăzut

în contract.

(2) In cazul decesului arendatorului, moştenitorii sunt obligaţi să menţină contractul

de arendare pe durata încheiată cu arendaşul.

(3) în cazul vânzării terenului, cumpărătorul este obligat să menţină contractul de

arendare până la expirarea termenului de valabilitate.”

Art. II. – „Contractele de arendare încheiate înainte de data intrării în vigoare a

prezentei legi rămân valabile până la încetarea duratei acestora.”

Inițiatorii proiectului de lege au avut în vedere dificultăţile apărute în implementarea legii, dificultăţi care afectează atât arendatorul cât şi arendaşul, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.

Articole similare

Se întâmplă în România: Fostul primar, omagiat pe fațada instituției cu un tablou imens în care are un pahar de vin în mână

O situație neobișnuită a transformat sediul Primăriei Gogoșu, din județul Mehedinți, într-un loc al controverselor. Fațada instituției a...

Doliu la AJPIS Olt: S-a stins din viață Daniela Bălașa, șefa Serviciului Inspecție Socială

O veste cutremurătoare a îndoliat, în această dimineață, colectivul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Olt. Daniela...

Prefectura Olt anunţă documente în minus pentru șoferi: Cazierul judiciar nu mai este necesar la dosarul de permis 

Veste bună pentru cetățenii din județul Olt care se pregătesc să susțină examenul auto sau să își preschimbe...

Benzina și motorina depăşesc noi praguri: Cât a ajuns să coste un plin în România

Șoferii români se confruntă cu un nou val de scumpiri la stațiile de alimentare, prețurile carburanților menținându-se la...