Primarul Slatinei anunţă că şi în acest an continuă programul de reabilitare termică a blocurilor din oraş

Data:

Share post:

Primarul Slatinei Emil Moț asigură că municipalitatea continuă și în acest an programul de reabilitare termică a imobilelor de locuit din oraș.

Edilul a precizat că pentru acest an, a fost prinsă în buget suma necesară pentru proiectare, existând 54 de noi blocuri prinse în prima fază a proiectului.

„Nu am încheiat reabilitarea termică a blocurilor din municipiul Slatina. Avem cinci milioane lei prinşi pentru proiectare şi avem cereri depuse pentru încă 54 de noi blocuri. Din 2020 până acum am reabilitat 64 de blocuri. Programul de reabilitare termică a blocurilor continuă”, a declarat Emil Moţ.

El a adăugat că se caută soluţii legale pentru a reabilitat atât lifturile, cât şi din punct de vedere termică, acolo unde blocurile nu sunt într-o asociaţie de proprietari.

„Căutăm variantă legală, dacă mai putem să facem reabilitări la lifturi. Mai avem câteva cereri, mai sunt blocuri, dar care din păcate nu au asociaţii de proprietari. Atât timp cât nu putem face un contract cu o entitate juridică, nu putem face nici lucrări şi nu putem să ne legăm de niciun program naţional sau local. Nici măcar reabilitarea blocurilor, fără asociaţii de proprietari nu se poate”, a explicat Emil Moţ.

Articole similare

Tragedie în Pitești: Trupul unui bărbat a fost scos din râul Argeș în zona Parcul Ștrand

O operațiune de căutare amplă, începută duminică seara în municipiul Pitești, s-a încheiat tragic în cursul dimineții de...

Tragedie de 8 Martie: O mamă a fost ucisă de fiul pe care l-a scos din psihiatrie pe proprie răspundere

O zi care ar fi trebuit să fie dedicată celebrării s-a transformat într-un coșmar în orașul de pe...

Cum se apără creierul de o suferință extremă. Povestea tatălui din Olt care a orbit și a asurzit la aflarea morții fiicei sale

O dramă de familie a generat un caz medical extrem de rar în psihiatria românească. Un bărbat din...

Alexandru Muraru, PNL: Ţara este ţinută prizonieră exclusiv din cauza opoziţiei PSD

Blocajul privind adoptarea bugetului de stat provoacă noi tensiuni în interiorul coaliției de guvernare. Liderul PNL Iași, deputatul...