Bărbat reţinut după ce a dat foc uşii unei primării din Olt (VIDEO)

Data:

Share post:

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Pleşoiu, a dat foc uşii de acces în sediul primăriei din localitate, pe fondul unor nemulţumiri. El a fost reţinut pentru 24 de ore.

Potrivit IPJ Olt, incidentul s-a petrecut la data de 12 februarie 2024, în jurul orei 18.50.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul în vârstă de 35 de ani, din comuna Pleșoiu, pe fondul unor nemulțumiri, ar fi incendiat ușa de acces a unei instituții publice din acceași localitate.

În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.El a fost reţinut de oamenii legii.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.

În urma probatoriului administrat, la data de 13 februarie 2024, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, transmite IPJ Olt.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...