Macarena, melodia care a aruncat în aer internetul. Poliţistul Godină acuzat de misoginism după ce a criticat piesa manifest (VIDEO)

Data:

Share post:

Internetul din România s-a împărţit în două tabere după apariţia noi piese a artistei Erika Isac, „Macarena. Imediat după apariţie, melodia, catalogată drept un manifest al femeilor având în vedere că pune pe tapet problemele cu care majoritatea se confruntă, a stârnit controverse din cauza limbajului considerat dur. Printre cei care şi-au exprimat opinia se numără şi poliţistul Marian Godină, care a ajuns să fie criticat pe motiv că mesajul său învinovățește victimele agresiunilor sexuale. Ulterior acesta a revenit şi a transmis că a discutat cu mai multe femei și și-a dat seama că textul său inițial a lăsat loc de interpretări.

Un milion de vizualizări pe zi

„Macarena”, lansată de cântăreața de muzică trap Erika Isac, tratează o parte dintre problemele cu care se confruntă femeile în societate. Aceasta a atras instant simpatie în mediul online, ajungând la pe primul loc în trending pe youtube. În doar cinci zile de la lansare piesa a adunat peste 5 milioane de vizualizări.

Versurile vorbesc despre atitudinile ostile venite din partea unora dintre bărbaţi, precum misoginismul. Melodia atinge și pericolele la care sunt, de regula, mai expuse femeile, făcând o paralelă între gândurile unui bărbat și cele ale unei femei într-un simplu moment, precum cel al unei prime întâlniri. „Dacă nu erau bărbații, cine vă proteja?/ Să ne protejeze de cine?”, mai spune tânâra în cadrul melodiei, continuând: „dați mereu vina pe victime ca idioții”. Artista foloseşte şi câteva cuvinte vulgare, care au stârnit reacţia pudibonzilor.

„Am scris piesa asta ca să fie mai mult înțeleasă decât ascultată”, a transmis cântăreața cu privire la ultima melodie lansată.

Internet împărţit în două

Apariția melodiei a stârnit în mediul online un șir lung de mesaje de susținere, dar și de critică, iar multe femei au început să împărtășească poveștile proprii despre hărțuirile și abuzurile sexuale prin care au trecut sau la care au fost martore.

Printre cele mai cunoscute voci s-a numărat şi jurnalista Diana Oncioiu, recunoscută pentru numeroasele materiale în care a tratat problematica abuzului asupra femeilor şi copiilor în România.

„Înțeleg că sunt unii oripilați de limbajul folosit de Erika Isac în cea mai recentă piesă a ei Macarena. Sunt curioasă dacă acești nemulțumiți/oripilați au tresărit veodată la vreo mizerie scrisă de anumiți jurnaliști despre femei. Oare au zis ceva când femeile erau numite în știri „focoase nucleare”, „bombe sexy cu sâni giganți explodați din sutien”, „bunăciuni”.
S-or fi revoltat la astfel de descrieri? „perechea de blugi largi, cu multe franjuri și cu talia așa de joasă încât chiloțeii nu au mai fost deloc un mister pentru masculii care și-au rotit, cu siguranță, ochii în orbite.” […] Și lista poate continua…. Versurile mele preferate din Macarena sunt următoarele: „Dacă nu erau bărbații, cine vă proteja?/ Să ne protejeze de cine?”. Și asta pentru că sunt o femeie de aproape 40 de ani care încă se preface că vorbeșe la telefon când e singură pe o stradă întunecată cu un bărbat”, a scris jurnalista.
Poziţii similare au avut şi alte femei cu nume reprezentative din diverse domenii de activitate.

Marian Godină, comentarii misogine

La polul opus s-a aflat poliţistul influencer Marian Godină. Acesta a postat un mesaj prin care a transmis că textul se adresează mai degrabă unei categorii de femei vulnerabile.
„Mie versurile mi se par puerile și mi se mai pare că se adresează unei categorii de femei vulnerabile, iar din câte am observat, din păcate sunt foarte multe în postura asta. Zic asta după ce am văzut atât de multe distribuiri și comentarii de apreciere la adresa piesei, unele venite de la femei în toată firea”, a scris Godină.
Acesta nu s-a oprit aici, ci a continuat. „În niște versuri ale melodiei, am auzit asta: „fată, îți las locație live în caz de ceva”. Se face referire, desigur, la situatia în care o fată/femeie se întâlnește cu un bărbat și simte nevoia, din teamă, să trimită unei prietene locația live, ca cineva să știe de ea. Aici am văzut că, din nou, foarte multe femei au rezonat cu asta, multe au spus chiar că sunt pățite. Acum stau și mă întreb și eu, dragi fete, dragi femei, cu cine dracului vă întâlniți voi și mai ales unde, astfel încât să fiți nevoite să trimiteți locația live?”, a mai scris acesta.
Poliţistul infuencer şi-a încheiat pledoaria cu viziunea sa despre cum ar trebui femeile să iasă la întâlniri şi ce anume ar trebui să facă pentru a fi în siguranţă.

Mesaj în atenţia politicienilor

Piesa Erikăi Isac a fost analizată şi de politicieni. Un mesaj de susținere a venit și din partea senatoarei Simona Spătaru, care a transmis pe Facebook că tânăra „are curajul să vorbească pentru femeile care nu mai sunt”, „încearcă să le reprezinte pe cele care nu cred că mai au vreo scăpare”, dând voce unei „generații care spune STOP violenței pe care femeile/ fetele românce o suportă de prea multe generații”.
„Această melodie nu caută să ia vreun premiu pentru cuvintele potrivite. Dar sigur merită unul pentru mesajul direct și curajos”, a susținut senatoarea.

Ce spun sociologii

Sociologul Ionaș Vladimir a explicat pentru „Adevărul” că melodia „transmite un mesaj cât se poate de real”, arătând că „avem o mare problemă în societatea românească, și nu numai”, în majoritatea țărilor existând astfel de probleme.

Totodată, sociologul a afirmat că, „dacă o mare parte a societății, a celor care au un cuvânt de spus, consideră că aceasta este o melodie manifest, atunci într-adevăr este”.

„Nu cred că limbajul este neapărat problema”, a mai punctat sociologul, arătând totodată că „societatea este extrem de divizată și orice lucru care apare și este susținut masiv de o anumită parte a societății, va fi respins de cealaltă parte automat”.

Cum arată fenomenul violenței sexuale în România

Întreg scandalul vine în contextul în care, zilnic, conform datelor MAI, au loc în medie cinci cazuri de viol în România. La fiecare patru zile un minor e abuzat sexual, fetiță sau băiețel. 16% dintre adulții tineri (16-24 de ani) au fost abuzați sexual ca minori. 2.400 de copii sunt abuzați sexual în fiecare an. Anual avem  peste 700 de cazuri de nașteri la fetițe cu vârsta între 10 și 14 ani, nașteri corelate adesea cu un istoric de abuz sexual.

„Rata de recidivă generală, de 70%, e cu atât mai alarmantă în cazul infracțiunilor de natură sexuală (…) Și nu doar deținuți, persoane în poziții de autoritate – preoți, profesori, polițiști – își calcă pe jurământul profesional și transformă femei și copii în victime.

Asta pe fundalul unui climat social în care 55% dintre români consideră că, în unele cazuri, agresiunile sexuale pot fi justificate, 20% considerând că nu trebuie incriminat deloc. În timp ce în proporție covârșitoare victimele au gânduri sinucigașe”, se arată în expunerea de motive a legii adoptate în 2019 prin care a fost înființat „Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor”.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...