Adolescent de 16 ani, mort pe terenul de fotbal. Băiatul avea probleme cardiace

Data:

Share post:

Un adolescent de 16 ani a murit în timp ce juca fotbal alături de mai mulţi prieteni, în localitatea Biled din judeţul Timiş. El avea probleme cardiace, fiind chiar operat pe cord.

”La data de 25 februarie a.c., poliţiştii Secţiei 3 Rurale Sânandrei au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că în momentul în care se juca fotbal cu mai mulţi tineri, un minor ar fi leşinat pe terenul de sport de pe strada Castanilor din localitatea Biled, rămânând în stare de inconştienţă. Poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un minor, în vârstă de 16 de ani, căruia echipajul medical prezent la faţa locului îi efectua manevrele de resuscitare”, a transmis IPJ Timiş.

Băiatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, însă din acesta a decedat.

Potrivit anchetatorilor, adolescentul avea probleme cardiace fiind chiar operat pe cord, în trecut.

În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...