16 persoane au fost reţinute, ieri, în urma descinderilor organizate de poliţişti într-un dosar în care este implicat şi preşedintele Rapidului, Daniel Niculae. Acesta vizează constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere și tulburarea ordinii publice. Daniel Niculae este singurul din dosar care este cercetat în libertate.
Daniel Niculae ar fi fost de acord cu activitatea grupului infracțional, de a introduce si de a folosi materiale pirotehnice în timpul meciurilor Rapid – FCSB, din 9 martie, de pe Arena Națională, susțin surse G4Media, dar și în incinta stadionului Giulesti, din 27 ianuarie. De asemenea, Niculae i-ar fi sprijinit moral și financiar, pentru procurarea materialelor pirotehnice, susțin surse judiciare
Grupare infracţională organizată pentru folosirea și transportul de materiale pirotehnice la un meci
Sursele Gsp.ro vorbesc despre faptul că Liviu Ungurean (cunoscut drept „Bocciu”), liderul galeriei giuleștene, este acuzat că a inițiat alături de alte trei persoane un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat alte 13 persoane din galerie.
Scopul ar fi fost săvârșirea infracțiunilor de tulburarea liniștii publice, prelucrarea, deținerea, folosirea și transportul de materiale pirotehnice pe care să le folosească la meciurile Rapidului și pe care să le arunce în teren.
Anchetatorii mai susțin că această grupare ar fi beneficiat de sprijin din partea unor angajați ai Rapidului.
Ce spune poliţia
Potrivit unui comunicat transmis de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, poliţiştii au pus astăzi în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară și 28 de mandate de aducere, în Municipiul București și județele Ilfov, Prahova și Iași, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice prin violență asupra bunurilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.
În vârstă de 41 de ani, Daniel Niculae ocupă funcția de președinte al Rapidului începând din anul 2021. S-a retras din sportul de performanță tot din tricoul giuleștenilor, în 2018. De-a lungul carierei, Niculae a evoluat pentru Rapid, Auxerre, AS Monaco, AS Nancy, Kuban Krasnodar și Astra Giurgiu. A îmbrăcat de 39 de ori tricoul naționalei României, pentru care a reușit și 9 goluri.