Copil de doi ani dispărut de aproape 24 de ore. Îl caută autorităţi din cinci judeţe cu două elicoptere şi un avion (VIDEO)

Data:

Share post:

O mobilizare uriaşă de forţe are loc la Botoşani după ce un copilaş de doar doi ani a dispărut fără urmă ieri la amiază. Structurilor locale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne li s-au alăturat și forțe venite de la Inspectoratele de jandarmi din județele Suceava, Neamț, Iași și Bacău.

La căutări participa și un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație. „În acest moment, în zona în care se efectuează căutările sunt peste 200 de forțe de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și voluntari. Structurilor MAI din Botoșani li s-au alăturat forțe de ordine din cadrul Inspectoratelor Județene de Jandarmi Neamț, Suceava, Iași și Bacău. Alături de polițiști sunt folosiți șase câini de căutare salvare în mediul natural, un elicopter SMURD, un elicopter din cadrul IGAV și un avion de mici dimensiuni, aparținând voluntarilor. Cu toții depunem eforturi și facem tot ceea ce este posibil pentru localizarea minorului”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție județean Botoșani.

Căutări pe tot parcursul nopţii

Potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, căutările băiețelului au continuat pe tot parcursul nopții, în ciuda condițiilor grele, iar activitățile pentru găsirea minorului se derulează și în prezent. Zeci de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră participă, la acțiunile de căutare. Acestora li s-au alăturat și câțiva voluntari. Totodată, a fost adus și câinele de urmă din cadrul Poliției de Frontieră. De asemenea, au fost utilizate trei drone cu termoviziune, o șenilată și patru ATV-uri.

Micuțul se afla în grija bunicii materne în momentul în care a dispărut, părinții fiind plecați din țară. Bunica era în vizita la o cunoștință, iar cel mic ar fi plecat fără să fie observat. Când au sesizat dispariția acestuia, cei din familie l-au căutat, după care au anunțat poliția. Alerta a fost dată în jurul orei 15, când polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la dispariția unui minor de 2 ani, din comuna Tudora.

Forțele de ordine au declanșat imediat operațiunile de căutare, iar cel mic a fost dat în consemn. Totodată, a fost solicitat și sprijinul populației în încercarea de a-l găsi cât mai repede pe copil. Radu Ayan are următoarele semnalmente – păr șaten închis, ochi căprui, ten măsliniu. Vestimentație cunoscută: bluză de trening roșie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe, adidași cu lumini la talpă.

Zona în care a fost văzut ultima dată este împădurită, iar terenul este accidentat, cu multe denivelări, potrivit monitorulbt.ro.

 

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...