Iarna revine la final de martie. Se anunţă ninsori în mai multe zone

Data:

Share post:

Vreme se răceşte din nou în mai multe zone ale ţării. Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că astăzi şi mâine, temperaturile vor fi în scădere și se vor situa sub cele obișnuite pentru această perioadă. 

Meteorologii anunță că minimele vor fi negative, iar la munte, în Moldova și Transilvania va ninge și se va depune strat de zăpadă. Vremea se vă răci treptat, iar cerul va fi temporar noros.

Pe arii mai extinse, în Carpații Orientali și în estul celor Meridionali, vor predomina ninsorile, mai ales în cursul nopții și dimineții, iar stratul va înregistra creșteri, în special în Carpații Orientali, acolo unde ninsorile vor continua și pe parcursul zilei de mâine.

În Carpații Occidentali și în vestul celor Meridionali se vor semnala precipitații pe arii mai restrânse, ninsoare în zonele înalte și trecător lapoviță sau ploaie sub 1500 m.

Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 10 l/mp în masivele nordice și estice. Vântul va prezenta intensificări temporare de 50-70 km/h în zonele înalte, viscolind trecător ninsoarea pe crestele Orientalilor. Temporar se va semnala ceață, asociată izolat și cu depunere de chiciură.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...