Cum a ajuns medicul Cîrstoiu candidatul Coaliției la Capitală. „Nu sunt ferm convins că noi l-am ales“

Data:

Share post:

Liderii Coaliției și Cătălin Cîrstoiu au evitat să spună cine pe cine a abordat pentru ca medicul să ajungă candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei. Totuși, cei trei au precizat că totul a început ca urmare a discuțiilor legate de Spitalul Universitar, pe care Cîrstoiu îl conduce.

În cadrul evenimentului de prezentare oficială a lui Cătălin Cîrstoiu drept candidat al PSD-PNL la Primăria Capitalei, liderii Coaliției și medicul au fost întrebați cine a inițiat discuțiile.

„Ne cunoaștem de ceva timp”, a răspuns Ciolacu.

Completarea a venit de la Cătălin Cîrstoiu: „Noi am discutat tot timpul, cred că în ultimii doi ani extraordinar de mult, despre proiectul numit Spitalul Universitar. Spitalul Universitar e o uzină care are cam toate aspectele administrative pe care le are o unitate administrativ teritorială, mai ales că, cinstit, e cam cât 3 municipii mari ca valoare a investițiilor, bugetului, preocupărilor legate de bunăstarea pacientului (..) Tot vorbind despre activități care au sau nu au legătură cu medicina am ajuns încet, încet să conducem discuția către necesitățile orașului, pentru că spitalul nu e în afara orașului, ci în inima lui. Atunci, cred eu că a fost punctul de pornire al unui proiect comun împreună cu dnă Gabriela Firea şi domnul Sebastian Burduja şi am constat că poate fi o realitate, un obiectiv pe care să ni-l asumam privind aceste alegeri din anul 2024”.

„Eu cred că totuşi trebuie să înțelegem această activitate de a selecta o persoană anume pentru o anumită funcție ca fiind deschidere pe care partidele politice trebuie să o aibă către oameni noi în politică, care au performat în domeniile profesionale unde își desfășoară activitatea”, a spus Nicolae Ciucă, menționând că la fiecare partid se fac astfel de analize, unde sunt căutate vârfurile din anumite domenii.

„Așa cred că a fost ales domnul doctor și alte explicații nu cred că ar justifica decizia”, a afirmat liderul PNL, completat ulterior de Marcel Ciolacu: „Nu sunt ferm convins că noi l-am ales pe domnul doctor, ci el pe noi”.

Articole similare

Culisele ședinței PSD. Planul pentru debarcarea lui Ilie Bolojan după votarea bugetului. Ce calcule se fac în Coaliție

Sorin Grindeanu a convocat o ședință extinsă a conducerii PSD pentru duminică, având ca principal subiect pe ordinea...

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...