Primarul Emil Moţ, după întâlnirea cu şefa CNI: Toate investițiile municipiului Slatina, finanțate din fondurile companiei, sunt în grafic

Data:

Share post:

Primarul Slatinei Emil Moţ a avut, luni, o întâlnire cu directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), Manuela Pătrăşcoiu.

Aceasta l-a asigurat pe edil că atât Sala polivalentă, creşa cu 100 de locuri, cât şi Stadionul „1 Mai”, investiţii derulate prin CNI, sunt în grafic.

„În urma întâlnirii de ieri cu doamna Manuela Pătrășcoiu, director general al Companiei Naționale de Investiții, avem certitudinea că toate investițiile municipiului Slatina, finanțate din fondurile companiei, sunt în grafic. Astfel, în viitorul apropiat, Slatina se va bucura de o Sală Polivalentă modernă, un Stadion cu capacitate pentru 10.000 de spectatori și o Creșă cu 110 locuri”, a declarat primarul Emil Moţ.

Se eliberează autorizaţia de construire a Sălii polivalente

Deja a fost depusă documentaţia pentru eliberarea autorizaţiei de construire a Sălii polivalente din Slatina, investiţie derulată de Compania Naţională de Investiţii. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, documentaţia va fi gata într-o săptămână. Ulterior, CNI va scoate la licitaţie restul de lucrare.

Obiectivul „Sală de Sport Mulțifuncțională cu 3.000 de locuri – structură preluată”, proiect realizat prin Compania Națională de Investiții „CNI” SA., a fost proiectat în anul 2010, pentru o capacitate de trei mii de locuri. În anul 2011, autoritatea locală a atribuit contractul de lucrări, în vederea realizării Sălii, sub titulatura de „Sală Polivalentă”, iar la sfârșitul lui 2011, lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. În acel moment erau executate numai lucrări aferente infrastructurii (rezistență și instalație). Autoritatea locală a solicitat CNI introducerea în programul „săli de sport”, conform legislației în vigoare.

Ulterior, în 2014, Consiliul Local Slatina a aprobat predarea construcției și a terenului aferent către CNI, pe durata realizării investiției. Construcția are o desfășurare, într-un corp principal, cu o arie de 11.489,62 mp.

Compania Națională de Investiții a recepționat și administrat o bună perioadă de timp șantierul proiectului, prin susținerea finanțării de la bugetul de stat.

Antreprenorul desemnat de către CNI a intrat în faliment, iar investiţia a fost din nou blocată.

Stadion de 10.000 de locuri

Consilierii locali sunt aşteptaţi să aprobe, joi, două proiecte de hotărâre care vizează noul stadion din Slatina, investiţie care va fi realizată tot prin Compania Naţională de Investiţii, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării. Cele două proiecte vizează planul de amplasament al noii arene de 10.000 de locuri şi indicatorii tehnico-economici.

Valoarea totală a investiţiei de la Stadionul „1 Mai” se ridică la 218.041.317,23 lei. Compania Naţională de Investiţii (CNI) asigură 206.660.461,31 lei, în timp ce cofinanţarea Primăriei Slatina se ridică la 11.381.056,51 lei, potrivit unui studiu aprobat, anul trecut, de Consiliul Local Slatina.

Articole similare

Ludovic Orban: Preţurile şi taxele va influenţa intenţia de vot la alegerile din 9 iunie.

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Baia Mare, că e convins de faptul că...

PNL și PSD în Timiș, și împreună, și separat. Plus săgeata aruncată de Blaga spre Nica

În Timiș, liberalii se luptă cu social-democrații pentru primăriile din 58 de localități. În 86 din cele 99...

Alegeri locale București. Cum arată buletinele de vot pentru Primăria Capitalei şi Consiliul General

Alegeri locale București. Biroul Electoral din București a stabilit ordine candidaților pe buletinul de vot pentru Primăria Municipiului...

Ludovic Orban: Forța Dreptei, cu oameni onești și viziune, în Caraș-Severin!

Fostul premier al României Ludovic Orban a ales Caraș-Severinul pentru prima zi de campanie electorală pentru alegerile locale...