Femeie ajunsă la spital după ce tavanul supermarketului în care se afla s-a prăbuşit peste ea

Data:

Share post:

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incidentul s-a produs la un supermarket de pe strada Liviu Rebreanu. Acolo s-a desprins o bucată de tavan, de aproximativ doi metri pătraţi, care a căzut peste o persoană.
”Victima (femeie 70 ani) a fost preluată de un echipaj medical, în stare de conştienţă, ulterior fiind transportată la Spitalul Pantelimon, cu traumatisme minore. Celelalte 10 persoane au iesit din interior fără probleme, iar magazinul a fost închis”, a rtransmis sursa citată.
La intervenţie au participate două autospeciale de stingere şi un echipaj medical în sprijin.

Articole similare

Incendiu la o locuinţă din comuna Brebeni (VIDEO)

Un incendiu a izbucnit, marţi seara, la o locuinţă din comuna Brebeni, pompierii şi autorităţile locale intervenind prompt. Potrivit...

Accident cu patru maşini, în Slatina. O femeie, la spital

O femeie a ajuns la spital, marţi după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe strada Artileriei din...

Dosar penal la 72 de ani: O bătrână din Gorj a furat o pădure de salcâmi și și-a amenințat vecina

Poliția a deschis un dosar penal pentru amenințare și furt pe numele unei femei de 72 de ani...

Verdict crucial la Instanța Supremă: Începe judecata pe fond pentru Călin Georgescu și Horațiu Potra?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a devenit, marți, 14 aprilie 2026, scena unui proces fără precedent...