Se trag la sorţi preşedinţii birourilor electorale din judeţul Olt pentru alegerile din 9 iunie

Data:

Share post:

Preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale judeţean şi din localităţi vor fi traşi la sorţi, luni, într-o şedinţă publică.

Şedinţa publică va avea loc la sediul Tribunalului Olt din municipiul Slatina, str. Mănăstirii, nr. 2, sala de şedinţe nr. 4.

„În ziua de 15 aprilie 2024, orele 10.00, vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, preşedintele şi locţiitorul Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 30 Olt, precum şi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale de circumscripţie municipale, orăşeneşti şi comunale din judeţul Olt pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din 9 iunie 2024”, transmite Tribunalul Olt, prin intermediul unui comunciat de presă.

Calendar

Cel mai târziu până pe data de 10 aprilie 2024, ora 24, se vor depune și înregistra candidaturile la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, iar în termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii se vor înainta, către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, declarațiile pe propria răspundere ale candidaților referitoare la faptul că au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securității sau de colaboratori ai acesteia.

În data de 11 aprilie 2024 se va aduce la cunoștință publică a listelor de candidați și a candidaturilor independente la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

Pe 29 aprilie 2024 rămân definitive candidaturile la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, iar pe 30 aprilie 2024 se va stabili numărul de ordine de pe buletinele de vot a partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice și alianțelor electorale care au depus liste de candidați, precum și a candidaților independenți.

Până la data de 1 mai 2024 vor fi aduse la cunoștință publică declarațiile de avere și de interese ale candidaților la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.

De pe 16 aprilie 2024 începe perioada de înregistrare a alianțelor electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024 și de depunere a candidaturilor pentru aceste alegeri.

Cel mai târziu până la data de 15 aprilie 2024, se vor desemna preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie şi locţiitorii acestora.

În maximum 10 zile de la data înființării birourilor electorale de circumscripție, cel mai târziu la data de 25 aprilie 2024, se va încheia perioada de înregistrare a alianțelor electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.

Articole similare

Procedură medicală realizată în premieră la Spitalul Craiova. Ce înseamnă pentru pacienţi

Prima procedură POEM (Peroral Endoscopic Myotomy) din Oltenia a fost realozată la Clinica de Gastroenterologie a Spitalului Clinic...

Agent la Rutieră din Dolj, reţinut pentru că lua şpagă de la şoferii vitezomani

Un agent de poliţie din Dolj a fost reţinut de procurori după ce a primit şpagă de la...

Scandal monstru la Slatina: Reținut de poliție după ce și-a bătut iubita și i-a devastat mașina cu furie. Fiica femeii a sunat disperată la...

Un episod de violență domestică extremă a tulburat liniștea municipiului Slatina, în urma unui conflict spontan alimentat de...

Trafic blocat pe DEx Craiova-Piteşti. Rute ocolitoare

Drumul Expres Craiova-Piteşti este blocat, la această oră, la kilometrul 111, în judeţul Argeş, pe sensul spre Slatina. Potrivit...