Ludovic Orban susține că doar Alianţa Dreapta Unită are capacitatea să învingă PSD la alegerile din acest an

Data:

Share post:

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Vaslui, că Alianţa Dreapta Unită este singura care poate bate PSD la alegerile din acest an, în timp ce restul partidelor mimează opoziţia, relatează Agerpres.

„Mai sunt şi alţii care se dau a fi de opoziţie, dar n-au nicio legătură cu opoziţia, de fapt sunt bine-mersi pe blat cu PSD, pe post de iepuri. Toată campania trebuie să fie simplă şi clară, adevărata opoziţie şi singura alternativă capabilă, pregătită, suficient de puternică ca să poată să bată PSD este Alianţa Dreapta Unită, constituită din singurele formaţiuni democratice, euroatlantiste, de centru dreapta care nu sunt predate sistemului, formate din oameni care deşi au fost supuşi la tentative de cumpărare, care au fost supuşi la presiuni, la ameninţări, au stat în picioare, au rămas pe câmpul de luptă şi au spus nu PSD, vrem altceva pentru ţara noastră. Singura alternativă puternică şi care are capacitatea să bată PSD este Alianţa Dreapta Unită. Orice vot pentru alt partid e un vot pierdut şi este de fapt un vot pentru PSD”, a spus Orban.

Liderul Forţa Dreptei Ludovic Orban a menţionat că PSD a lăsat cu bună ştiinţă anumite zone în sărăcie şi izolare, pentru a controla alegătorii.

„Ăştia de la PSD nu şi-au dorit niciodată dezvoltare economică, nu şi-au dorit niciodată ca oamenii să trăiască pe propriile picioare, nu şi-au dorit niciodată ca oamenii să decidă cu mintea lor pe cine votează. Ei de fapt şi-au dorit să fie oamenii cât mai săraci, cât mai dependenţi, cât mai slab informaţi, cu o educaţie cât mai precară, astfel încât să poată să-i păcălească, să-i cumpere, să-i ameninţe, să-i sperie, să-i determine să-i voteze împotriva propriului interes”, a susţinut Orban.

Alianţa Dreapta Unită (ADU) şi-a lansat, duminică, în prezenţa liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, candidaţii pentru alegerile locale de pe 9 iunie.

Articole similare

Probleme pe Drumul Expres Craiova-Pitești unde ploile au provocat alunecări de teren pe tronsonul nou

Una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din sudul României se confruntă cu primele probleme serioase la...

Au mers la bancomat de 57 de ori cu un card furat: Bărbat și femeie din Slatina, reţinuţi pentru un prejudiciu de 20.000 lei

Un bărbat şi o femeie din Slatina au fost reţinuţi de poliţişti şi procurori după ce au furat...

Olt: Un bărbat cu afecțiuni medicale a fost găsit de salvatori pe un câmp, la o zi după ce plecase de acasă

Costel Gălăţeanu, un bărbat din Radomireşti, în vârstă de 60 de ani, cunoscut cu afecţiuni psihice şi dat...

PSD ia în calcul ieșirea de la guvernare: USR sau noi

Liderii PSD discută inclusiv varianta părăsirii guvernării după rezultatul sub așteptări obținut de Daniel Băluță la Primăria Capitalei,...