Un celebru scriitor român a fost înmormântat ilegal, într-o comună din Vâlcea

Data:

Share post:

Dinu Săraru a fost înmormântat ilegal, în comuna sa natală, Slătioara, din județul Vâlcea. Scriitorul, fost director al Teatrului Național din București, dar și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a fost îngropat în grădina casei sale memoriale, „între mesteceni”.

„«Așa a vrut domnu’ Dinu, aici… Aici stătea, scria, veneau căprioarele…», a zis doamna pe care am găsit-o acolo, după ce am trecut de steagurile de la poartă. Inclusiv pe sub cel negru”, a scris managerul Radio Romania Oltenia Craiova, Alexandru Mogoseanu, în ziua înmormântării.

Acesta a publicat și o fotografie cu mormântul scriitorului, amplasat pe un deal, între câțiva copaci.

Dinu Săraru a fost înmormântat pe 5 martie, în județul Vâlcea, în curtea casei natale din localitatea Slătioara în prezența apropiaților, a prietenilor și a celor care l-au apreciat.

Legea românească interzice, încă din 2014, înmormântarea unei persoane în afara unui cimitir autorizat. Mai mult, are și amenzi pentru cei care nu o respectă.

continuarea, în PRESShub

 

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres DEx12: Trafic restricționat pe sensul spre Pitești

Un accident rutier s-a produs, în această seară, pe Drumul Expres DEx12 în această după-amiază, în zona localității...

Nicolae Badea solicită dobândă de peste 100.000 de euro pentru împrumuturile acordate clubului Dinamo

Nicolae Badea și-a văzut recunoscute împrumuturile acordate clubului, inclusiv dobânzile, în timp ce statul român a pierdut dreptul...

Haos pe strada Sergent Major Dorobanțu: Slatina se sparge din nou pentru că „băieții” au uitat să monteze vanele

Locuitorii de pe strada Sergent Major Dorobanțu din Slatina trăiesc un deja-vu de coșmar. Deși artera a fost...

Schema fragmentării: Cum s-au cheltuit 440.000 lei pe stâlpi, vele şi umbrele în Slatina

O analiză a contractelor atribuite în anul 2025 scoate la iveală un mecanism financiar extrem de bine pus...