Scandal într-o comună din Olt. Patru tineri au fost reţinuţi de poliţişti (VIDEO)

Data:

Share post:

Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, toți din comuna olteană Ipotești, au fost reţinuţi de poliţişti după au agresat mai multe persoane, pe terasa unui bar din comuna Coteana.

Incidentul s-a prods, în urmă cu o săptămână, pe terasa unui bar din Coteana.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că mai multe persoane din municipiul Slatina ar fi fost agresate fizic de un grup de patru tineri, în timp ce se aflau pe terasa unei societăți comerciale din comuna Coteana, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale”, transmite IPJ Olt.

Polițiștii i-au identificat pe cei patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, toți din comuna Ipotești, județul Olt, bănuiți de comiterea faptelor. Ei au fost reţinuţi.

„În urma probatoriului administrat, la data de 21 aprilie 2024, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele celor patru tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, mai arată poliţiştii.

Articole similare

Scandal în trafic cu vărul edilului De Mezzo: A avariat o autospecială de poliție şi a fost încătuşat

Verişorul de gradul I al primarului Slatinei Mario De Mezzo, Cristian, în vârstă de 58 de ani, din...

Ludovic Orban îl atacă dur pe Nicuşor Dan: „Există riscul ca puterea să i se suie la cap”

Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban l-a susţinut la Primăria Capitalei pe Ciprian Ciucu, Nicuşor Dan l-a susţinut pe...

Viceprimarul Slatinei, comentariu despre valul de achiziții directe practicat de Primărie

Subiectul achizițiilor directe controversate, efectuate de Primăria Slatina în ultimele luni, a fost dezbătut în cadrul emisiunii „Reporter...

Probleme pe Drumul Expres Craiova-Pitești unde ploile au provocat alunecări de teren pe tronsonul nou

Una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din sudul României se confruntă cu primele probleme serioase la...