Preşedintele PSD Olt,  NECRUŢĂTOR cu cei de la PNL: În afară de a împroşca cu mizerie şi gunoi, n-au reuşit să producă nimic

Data:

Share post:

Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat că advesarii politici înscrişi în cursa electorală din 9 iunie n-au prezentat niciun proiect concret pentru judeţ sau pentru Slatina, singura lor preocupare fiind să denigreze pe toată lumea.

Marius Oprescu a declarat, joi, că cei de la PNL nu vorbesc despre ce vor să facă pentru judeţul Olt sau pentru Slatina.

„Noi, în primul rând, arătăm ce am făcut bun până în momentul de faţă şi ce proiecte ne dorim să facem pe viitor. Aşa cum v-am obişnuit, nu ne aventurăm în a promite lucruri care nu se pot face. De la adversarii mei, eu nu mă aştept la nimic! Dar linia pe care ei au dat-o până acum, în afară de a împroşca cu mizerie şi gunoi, n-au reuşit să producă nimic. Nu vorbesc despre ce vor să facă pentru judeţul Olt şi cu atât mai puţin pentru Slatina. În afară de a încerca să critice într-un mod incorect şi nesimţit aş putea spune proiectele noastre, n-au arătat nimic altceva”, a declarat preşedintele PSD Olt.

Întrebat dacă există vreo reacţie de la conducerea centrală a PSD privind ruperea relaţiilor dintre social-democraţi şi liberali, în judeţul Olt, Marius Oprescu a afirmat situaţiile diferă de la centru în teritoriu.

„Până în momentul de față nu am avut nicio întâlnire nici a Biroului Permanent, nici a Comitetului Politic Național, deci n-aş putea să vă spun care e direcţia pe care Partidul Social-Democrat o are în momentul de faţă. Dar până una alta, la nivel de centru, aşa cum ştim, avem o alianţă înregistrată electoral pentru care am şi depus o listă de europarlamentari împreună. Cel puţin până pe 10 iunie, cu siguranţă, nu se va întâmpla nimic. Aşa cum ştiţi, conform algoritmului parlamentar din momentul de faţă, nu există o altă soluţie pentru guvernarea României şi cred că soluţia, până la alegerile parlamentare când vom avea o nouă configuraţie poolitică, nu va fi alta decât PSD-PNL”, a conchis Oprescu.

Articole similare

Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele

Prezentul este marcat de două mari războaie, care ar putea duce la un conflict de amploare în lume....

Luptă strânsă la Primăria Sectorului 1. Armand, Tuță și Tudorache, în fruntea sondajelor

După prima săptămână a campaniei electorale, competiția pentru Primăria Sectorului 1 este extrem de intensă, cu trei candidați...

Orban a venit la Târgu-Jiu. Forța Dreptei Gorj are un nou lider

Robert Ștefan Chițu, medic epidemiolog, este noul președinte al partidului  Forța Dreptei Gorj, luându-i locul consilierului județean Gheorghe...

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...