Slătineanca Mădălina Ghenea este singură din nou. S-a despărţit de tenismenul Grigor Dimitrov

Data:

Share post:

Mădălina Ghenea s-a despărţit de celebrul său iubit în urmă cu câteva luni, însă slătineanca stabilită în Italia a decis să vorbească despre separarea abia acum. După o relație extrem de mediatizată, Ghenea a recunoscut că distanța și programul aglomerat au fost factorii esențiali care au contribuit la răcirea sentimentelor și la finalul relației lor.

Pe Instagram, în ziua de Paște, actrița a răspuns sincer la întrebarea dacă iubitul ei este un jucător de tenis, marcând astfel finalul relației lor.

„Mi se pare că e momentul potrivit să clarific faptul că eu și Grigor (n.r. – Dimitrov) am decis să mergem pe căi diferite. Vă rog să respectați intimitatea noastră și să nu credeți tot ce apare despre noi. Sunt foarte recunoscătoare pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, atât ca prieteni dragi, cât și ca iubiți în ultimii 6 ani. Din cauza programului nostru greu, al evenimentelor și responsabilităților pe care le avem, a fost cea mai bună variantă pentru a merge înainte”, a mărturisit Mădălina Ghenea într-o postare pe Instagram.

Cu toate că au încercat să depășească obstacolele, dificultățile în gestionarea timpului lor i-au făcut să meargă pe drumuri separate. Mai mult, chiar dacă despărțirea a fost un pas dificil, cei doi au ales să o facă în mod amiabil, conștienți că este cea mai bună decizie pentru amândoi în acest moment.

 

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...