Terorizată de un vecin care își aruncă gunoiul și dejecțiile în spațiile comune, o familie din Brebeni (jud. Olt) a ajuns la disperare. Autorităţile locale, lipsite de reacţie

Data:

Share post:

O familie care locuieşte în blocurile de locuinţe de la intrarea dinspre Slatina în comuna Brebeni este terorizată, de aproape un deceniu, de un vecin care îşi aruncă gunoiul şi dejecţiile pe spaţiul comun din casa scării şi în afara clădirii. Autorităţile locale ridică din umeri şi spun că nu pot interveni.

Rodica Liliana Stancu mărturiseşte că a ajuns într-o situaţie disperată, din cauza unui vecin în vârstă de aproximativ 70 de ani, care de ani de zile nu scoate gunoiul şi îşi face nevoile în spaţiile comune ale blocului. Mirosul devine insuportabil mai ales în timpul verii, iar femeia şi fiica sa în vârstă de 12 ani sunt nevoite să suporte aceste condiţii mizere.

„Omul ăsta de 10 ani nu a scos gunoiul. Nu este imobilizat, nu are nicio problemă fizică, doar stă toată ziua la bar. Nu mai putem trăi aşa. Am un copil în vârstă de 12 ani, are rezistenţă la insulină şi investim totul ca să nu ajungă la diabet, însă este şi mai greu în astfel de condiţii. Iese afară cu mâinile ţinându-se de nas.

Aruncă cu fecale pe calea de acces. Îşi face nevoile la găleată şi o aruncă”, spune Rodica Liliana Stancu.

Ea povesteşte că de multe ori nu ai unde să calci, ca să ieşi din apartament, aşa că sunt situaţii când ca să ajungă cu fetiţa la şcoală ia o pereche de încălţări de rezervă.

„De multe ori am schimbat copilul de încălţări, atunci când am plecat la şcoală. Sunt foarte dezamăgită şi disperată de ceea ce se întâmplă. Mi s-a luat să spăl ce face omul ăsta”, mai arată femeia.

 „Domnul primar m-a rugat să nu mai sun la DSP!”

Femeia reclamă lipsa de reacţie a autorităţilor locale. Ea arată că, potrivit unei decizii a Direcției de Sănătate Publică a județului Olt, autoritățile locale şi-au asumat, încă din decembrie 2023, să igienizeze şi să dezinfecteze apartamentul bărbatului. Acest lucru nu s-a întâmplat.

„Domnul primar e ocupat în această perioadă. M-a rugat să nu mai sun la DSP! Inspectorul de acolo mi-a transmis că n-a ştiut că nu s-au luat măsuri. Iarnă mai stăm, dar vara e dezastru”, arată femeia.

Viceprimarul comunei Brebeni, Petrică Tonescu, este reprezentantul primăriei care a fost prezent, iarna trecută, la blocul de locuinţe.  El spune că autorităţile nu pot interveni, fiind vorba despre un spaţiu privat.

„În afară de faptul că am fost acolo şi am reuşit să-l facem să ne deschidă uşa şi să promită că o să se ducă la azil, dacă îi găsim loc, nu ştiu ce putem face noi. Ce să facem? Nu este nici un om de înţeles, se duce la cârciumă cu toată pensia. Situaţia este de ani de zile, cei de la DSP vin, constată, şi cam atât”, a declarat Tonescu.

Articole similare

Culisele ședinței PSD. Planul pentru debarcarea lui Ilie Bolojan după votarea bugetului. Ce calcule se fac în Coaliție

Sorin Grindeanu a convocat o ședință extinsă a conducerii PSD pentru duminică, având ca principal subiect pe ordinea...

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...