O femeie a murit, în urma accidentului de la Podul Olt. Şoferul, pozitiv la două substanţe

Data:

Share post:

Femeia aflată într-una din maşinile implicate în accidentul grav produs în această după-amiază, în zona Podului Olt, a murit la Spitalul de Urgenţă Slatina. Şoferul BMW-ului, care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, a fost testat cu aparatul Drugtest, fiind pozitiv la droguri.

Polițiștii sosiţi la accidentul petrecut în această după-amiază, în Slatina, în zona Podului Olt, au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule în care se aflau trei persoane, respectiv un autoturism, condus de un tânar de 29 de ani din municipiul Slatina și un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 74 de ani din aceeași localitate.

„În urma evenimentului rutier, conducatorul auto în vârstă de 74 de ani și o femeie în vârstă de 73 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ulterior, femeia a decedat la unitatea spitalicească.

Conducatorul auto în vârstă de 29 de ani, implicat în eveniment, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul Drugtest, acesta a indicat prezența a două substanțe psihoactive, respectiv T2B OPI și T3B AMP.

Întrucât starea de sănătate nu o putea permite, celălalt conducător auto nu a putut fi testat la fața locului, urmând sa fie testat la unitatea spitalicească”, transmite IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...