Condamnare DEFINITIVĂ la închisoare pentru tânăra care l-a împuşcat în cap pe poliţistul BCCO Bogdan Dumitrescu

Data:

Share post:

Alina Gheorghe, iubita poliţistului SCCO Bogdan Dumitrescu, acuzată că l-ar fi împuşcat pe acesta în cap, pe 31 ianuarie 2018, a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare cu executare.

Decizia finală a fost luată, marţi, de magistraţii Curţii de Apel Craiova.

„Solutia pe scurt: Respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpata Gheorghe Alina, împotriva sentinţei penale nr. 81 din data de 10 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 997/104/2019, ca nefondate. Obligă apelanta inculpată la plata către stat a sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare în apel. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchet rămân în sarcina statului. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu se vor achita din fondurile Ministerului Justiţiei, rămânând în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 28 februarie 2023”, se arată în minuta Curţii de Apel.

Bogdan Dumitrescu a fost împuşcat accidental în cap, pe 31 ianuarie 2018, de prietena sa. Anterior incidentului, cei doi fuseseră în vizită la un alt cuplu, unde consumaseră şi băuturi alcoolice. Potrivit procurorilor care au anchetat cazul, pistolul nu era din dotarea omului legii, ci personal, deţinut legal, însă nu avea piedică.

Anchetatorii mai spun că probele administrate în cauză au infirmat susţinerea Alinei Gheorghe, conform căreia, în momentul în care victima a luat pistolul din dulap, ar fi scos încărcătorul din pistol, care a căzut pe podea, iar lângă acesta ar fi căzut şi un tub cartuş, considerând că pistolul ar fi fost descărcat.

Alina Gheorghe şi Bogdan Dumitrescu erau de curând împreună. În urma incidentului, tânăra a fost operată la Spitalul Slatina, având o plagă împuşcată în palmă.

Polițistul SCCO Olt, Bogdan Dumitrescu a murit, în luna aprilie 2018, la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde se afla internat. Surse apropiate familiei polițistului declarau că acesta s-a stins din cauza unei septicemii.

Articole similare

Progres rapid pe DEx12: Lucrări de noapte pentru finalizarea Tronsonului 1 (VIDEO)

Constructorul Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti şi-a mobilizat muncitorii şi noaptea, astfel încât lucrările să fie finalizate,...

Un tânăr şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după un accident rutier produs pe un drum din Dolj

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Unirea, şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după ce autoturismul...

Alegeri 2024. Cine are dreptul să voteze la urna specială

Alegeri 2024. Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale...

Nica, lansare oficială a candidaturii pentru un nou mandat la CJ Timiș. Ludovic Orban: „Bag mâna în foc pentru Alin Nica”

Tema principală a lansării candidaturii lui Alin Nica pentru un nou mandat la conducerea Consiliului Județean Timiș a...