Tragedie pe calea ferată. Un tânăr de 19 ani a murit după ce maşina sa a fost lovită de tren

Data:

Share post:

Un tânăr, în vârstă de doar 19 ani, şi-a pierdut viaţa, ieri, în urma unui accident cumplit. Tragedia a avut loc în judeţul Suceava pe intervalul Liteni – Vereşti la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalizată cu sistem acustic şi luminos (SAT), de la km 419+989.

Trenul IR 1753, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Suceava, a surprins şi lovit un autoturism la pasajul rutier menţionat, iar în urma impactului au rezultat victime.

În urma unui apel la 112, pompierii militari au intervenit cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, dintre care unul cu medic. Ei l-au descarcerat pe şofer, care era singur în maşină.

”Victima a fost extrasă. Din nefericire, are leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul aflat la faţa locului a declarat decesul. Victima este un tânăr în vârstă de 19 ani”, a transmis CFR.

Trenul circula pe ruta Bucureşti-Suceava, cu aproximativ 120 de călători, dar niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Articole similare

Toxina botulinică dincolo de estetică. Soluția gratuită care redă mobilitatea pacienților cu spasticitate

Percepția publică asupra toxinei botulinice este adesea limitată la utilizarea sa în procedurile cosmetice însă realitatea medicală este...

Apel: „România are nevoie de un Preşedinte”

Apel: “Este vremea ca Preşedintele Republicii să înţeleagă că momentul aşteptărilor a trecut şi este clipa acţiunii...

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament

Moțiunea de cenzură, intitulată „România nu este de vânzare. Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 15 decembrie...

Mario De Mezzo, derapaj misogin la adresa unei tinere din Slatina. I se cere demisia

Preşedintele PSD Slatina, deputatul Marius Iancu, i-a cerut demisia primarului Mario De Mezzo, după un derapaj al acestuia...