Restricții de circulație, luni, din cauza caniculei. Sunt vizate autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din sudul ţării

Data:

Share post:

Luni, 24 iunie 2024, în intervalul orar 10.00 – 20.00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius), anunţă CNAIR. Sursa citată arată că restricţiile sunt valabile în județele: Dolj, Olt, Teleorman Giurgiu, Ialomița, Călărași, Ilfov și București.

De asemenea, de Rusalii, luni 24.06.2024 sunt instituite restricții de tonaj (7,5 t) și pe A2, DN7 și DN39.

„Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:

  • transporturilor de persoane;
  • transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
  • vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  • transporturi funerare;
  • transporturi poștale;
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanți;
  • transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  • transporturi apă îmbuteliată;
  • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturi militare implicate în exerciții multinaționale”, transmite CNAIR.

Pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

Articole similare

Cum sărbătoresc oamenii din Europa de Est ziua Sfântului Nicolae și ce diferențe există față de România

Sfântul Nicolae este celebrat diferit în Europa Centrală și de Est: de la Krampus în Ungaria și Slovacia,...

Tradiții ciudate de Moș Nicolae: de la vrăjitoare la demoni

Moș Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în numeroase țări, fiind recunoscut drept protector al copiilor și aducător...

De ce companiile investesc în identificarea prin radio-frecvență pentru a reduce risipa

În economia globală actuală, viteza și precizia sunt esențiale. De la pachetele personale la containerele transcontinentale, fiecare articol...

„Slatina de poveste” pe contracte de partid: Firma mamei unui liberal încasează banii, iar primarul De Mezzo „urlă” la comercianții care reclamă prețurile uriașe

Primăria Slatina plăteşte peste 53.000 euro, pentru organizarea Târgului de Crăciun, unei firme deţinute de mama unui coleg...