Atenționare meteo: Averse torențiale și vijelii, începând de marți

Data:

Share post:

După perioada caniculară vin ploile, începând de marţi, când intră în vigoare un Cod Galben de instabilitate atmosferică.

Astfel, în intervalul de valabilitate 2 iulie, ora 10.00, 3 iulie, ora 10.00, intră în vigoare un Cod Galben de averse torenţiale, grindină şi vijelii, pentru aproape toată ţara.

Potrivit ANM, în sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș, precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta,prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și,descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 l/mp.

„Miercuri (3 iulie) manifestările de instabilitate atmosferică vor continua, mai ales în centrul și estul țării”, transmite ANM.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...