Ludovic Orban vrea în cursa pentru președinție: „O candidatură a mea este naturală”

Data:

Share post:

Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a declarat că o candidatură a lui la alegerile prezidențiale este „naturală” pentru cariera sa politică, relatează Agerpres.

Liderul Forței Dreptei Ludovic Orban a fost prezent la Guvern, unde au avut loc consultări privind datele pentru organizarea alegerilor parlamentare.

„Am anunţat foarte clar că sunt un om care consideră că o candidatură a mea la alegerile prezidenţiale este o candidatură normală, naturală. Întreaga carieră politică pe care am avut-o m-a făcut să ajung în poziţia în care să fiu sigur de faptul că ştiu ce trebuie să fac ca preşedinte al României şi mai ales că ştiu să fac ceea ce trebuie făcut mult mai bine decât ar putea face alţi candidaţi în momentul de faţă”, a declarat Orban.

Cu toate acestea, el a afirmat totodată că este vorba de „o decizie strategică cu privire la alegerile prezidenţiale şi la alegerile parlamentare care nu vizează doar Forţa Dreptei, ci vizează un spectru mai larg de formaţiuni politice care fac parte din bazinul de centru-dreapta”.

Ludovic Orban a fost ales, în luna aprilie, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii. El a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat al Forţei Dreptei.

Articole similare

Președintele Nicușor Dan a fost audiat la Curtea de Apel într-un dosar cu daune de un milion de euro

Preşedintele Nicuşor Dan s-a prezentat, luni, la Curtea de Apel Bucureşti pentru interogatoriu într-un dosar în care un...

Blocajul politic din România, în presa internațională: O confruntare care ar putea duce la prăbușirea alianței aflate la putere

Blocajul politic din România a fost tratat pe larg inclusiv de presa internațională. Jurnaliștii de la Bloomberg au...

Ilie Bolojan: Miniștrii PSD pot fi înlocuiți dacă partidul se retrage din Guvern

Premierul și liderul PNL, Ilie Bolojan, a transmis un nou mesaj către partenerii de coaliție. El a afirmat...

PSD îi retrage sprijinul lui Ilie Bolojan cu un vot zdrobitor de 97,7%

Scena politică de la București a intrat într-o fază de instabilitate maximă după ce Partidul Social Democrat a...