Pompier rănit după ce o autospecială a fost cuprinsă de flăcări

Data:

Share post:

O maşină de pompieri care intervenea pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în judeţul Constanţa a fost cuprinsă de flăcări, iar un pompier a avut nevoie de îngrijiri medicale şi transportat la spital.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, iar focul a ajuns apoi la vegetaţia uscată.
„Flăcările s-au extins la vegetatia uscată (mirişte) din vecinătate, însă colegii mei intervin cu eficienţă pentru limitarea propagării incendiului şi stingerea acestuia în cel mai scurt timp. Chiar dacă una dintre autospeciale a fost amplasată într-o zonă sigură, schimbarea direcţiei vântului a făcut ca flăcările să afecteze şi una dintre autospeciale alocate la caz. Un singur coleg a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat conştient la Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale amănunţite”, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.
Ei au adăugat că pompierii intervin cu trei autospeciale pentru stingerea incendiului care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare.

Articole similare

Ilie Bolojan a explicat scenariile post-moțiune: Două variante pentru Executiv

Premierul Ilie Bolojan a făcut, vineri, la Suceava, o serie de clarificări mai ample cu privire la posibilele...

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...