Ministrul Agriculturii, despre despăgubirile de secetă: Vom plăti undeva în luna octombrie

Data:

Share post:

Ministrul Agriculturii, deputatul de Olt Florin Barbu, a declarat vineri, la Slatina, că despăgubirile pentru secetă vor fi plătite în acest an, astfel încât fermierii să aibă resursele financiare necesare să demareze însămânţările de toamnă.

Florin Barbu spune că aproximativ două milioane de hectare sunt afectate de secetă.

„În momentul de faţă, din evaluarea pe care o avem la Ministerul Agriculturii, din direcțiile de specialitate din teritoriu, gradul de afectare la culturile de primăvară este undeva la două milioane de hectare. Am anunţat public, am discutat cu domnul prim-ministru, că plata de despăgubire va fi de minimum 200 de euro pe hectar”, a declarat Barbu.

-articolul continuă după recomandare-

Stănescu, despre candidatul PSD la Prezidenţiale: „Domnul Ciolacu are toate calitățile să candideze la această funcţie”

Ministrul a precizat că ste pentru prima oară când plata despăgubirilor se face până la finalul anului.

„Toate comisiile şi toate instituțiile publice din subordinea Ministerului Agriculturii, au obligativitatea ca până pe 15 septembrie să întocmească aceste procese verbale de calamităţi. Este pentru prima oară când plăţile se fac în acest an. La Ministerul Agriculturii, în alţi ani, aceste procese verbale de calamităţi se încheiau până la sfârșitul anului şi se plăteau în anul următor. Anul acesta, vom plăti aceste despăgubiri undeva în luna octombrie pentru că fermierii o duc greu, pentru că în ultimii trei ani a fost secetă, şi vrem să le asigurăm aceste resurse financiare pentru a începe campania de însămânţare de toamnă”, a conchis Barbu.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...

Panică în Argeș și Vâlcea din cauza unor bubuituri puternice: Explicațiile oficiale ale MApN

Locuitorii din județele Argeș și Vâlcea au trăit momente de teamă aseară, după ce o serie de bubuituri...