Iranul a lansat rachete către Israel. Armata israeliană estimează că ar putea fi vorba de un atac de mare amploare (VIDEO)

Data:

Share post:

Israelul se află sub un atac masiv cu rachete balistice lansate din Iran, provocând activarea sirenelor și alertarea a milioane de cetățeni, fără a fi raportate încă victime, în timp ce autoritățile continuă să evalueze situația și să intercepteze rachetele.

Cu puţin timp în urmă, au fost lansate rachete din Iran către Israel, a anunţat armata israeliană marţi seara într-un comunicat. Sirenele răsunau în tot Israelul în jurul orei locale 19:30, potrivit BBC, citat de news.ro.

-articolul continuă după recomandare-

Zece străini depistați în timp ce încercau să treacă ilegal Dunărea cu o barcă, în apropiere de Orlea (jud. Olt)

IDF spune că tirul de rachete din Iran continuă. „Sunteţi rugaţi să rămâneţi într-o zonă protejată până la noi ordine”, a transmis armata. Acesta adaugă că exploziile auzite în întreaga ţară sunt de la interceptări sau impacturi.

Au fost raportate mai multe locuri de impact cu şrapnel sau cu rachete în Tel Aviv, lângă Marea Moartă, în sud şi în regiunea Sharon.

Magen David Adom, servciul de urgenţă israelian, spune că nu există deocamdată informaţii că ar fi răniţi.

Eli Bin, şeful MDA, a confirmat că sunt trase sute de rachete. „Nu avem deocadamdată informaţii despre răniţi”, a declarat el pentru Canalul 12.

Sirenele continuă să sune în Israel pe fondul atacului iranian cu rachete. Unele relatări media din Israel sugerează că peste 100 de rachete au fost lansate în cadrul atacului. Au apărut imagini care arată interceptarea rachetelor şi căderea şrapnelului deasupra Israelului.

Potrivit IDF, este vorba de rachete balistice.

Cu puţin timp înainte, purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, declarase că tirul de rachete anticipat din partea Iranului este probabil să fie de mare amploare.

„Urmărim ameninţarea cu seriozitate. Cerem publicului să urmeze instrucţiunile Comandamentului Frontului Intern. Tirul dinspre Iran ar putea fi de mare amploare”, a spus el într-o conferinţă de presă.

„Atunci când sună o sirenă, sunteţi rugaţi să intraţi într-o zonă protejată şi să rămâneţi acolo până când vă vom notifica altfel”, a adaugat Hagari, potrivit The Times of Israel.

Toţi civilii israelieni se află în adăposturi în timp ce rachetele iraniene sunt trase asupra Israelului, anunţă IDF. Aproximativ 10 milioane de civili sunt ţintele proiectilelor iraniene.

Rachete au fost văzute zburând deasupra Iordaniei, au declarat doi martori Reuters.

SUA sunt pregătite să ajute Israelul să se apere împotriva atacurilor şi să protejeze personalul american din regiune, a declarat preşedintele Joe Biden. Preşedintele american a convocat marţi dimineaţă o întâlnire cu vicepreşedintele Harris şi echipa lor de securitate naţională pentru a discuta despre planurile iraniene de a lansa un atac împotriva Israelului, anunţă Casa Albă.

Articole similare

Accident pe Drumul Expres 12, în zona Balș: Două persoane la spital după coliziunea cu un TIR răsturnat

Două persoane au ajuns la spital, seara trecută, în urma unui accident rutier produs pe  Drumul Expres 12...

Nicușor Dan a dezvăluit ce le-a transmis liderilor din coaliție în timpul consultărilor

Update, 10. 32. Update 21:30 Nicușor Dan a ieșit în cadrul unei conferințe după consultările de la Cotroceni Nicușor...

Ilie Bolojan numește interimarii în Guvern: Cine preia ministerele după plecarea PSD

Cadrul politic de la Palatul Victoria se reconfigurează rapid după demisia în bloc a miniștrilor social-democrați. Premierul Ilie...

Miniștrii PSD au demisionat în bloc din Guvernul Bolojan

Joi, la ora 14.00, miniștrii Partidului Social Democrat s-au prezentat la Palatul Victoria cu demisiile semnate. Gestul simbolic...