O anchetă internă a fost deschisă de poliţiştii din Gorj după ce, noaptea trecută, o femeie cunoscută cu afecţiuni psihice a sărit gardul în curtea sediului IPJ din Târgu Jiu şi a tăiat pneurile a 10 autospeciale şi a furat opt plăcuţe cu numerele de înmatriculare.
Potrivit poliţiştilor, totul s-a petrecut în jurul orei 21.53. Femeia în vârstă de 44 de ani este cunoscută cu afecțiuni psihice, respectiv schizofrenie și tulburare bipolară afectivă.
-articolul continuă după recomandare-
Director CNAIR: De la Craiova la Bucureşti, pe drum de mare viteză, chiar de anul acesta
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în anul 2022 și 2023 persoana a fost cercetată pentru infracțiuni similare, atât în municipiul Târgu Jiu, cât și în comuna Bâlteni, însă, ulterior, părțile vătămate și-au retras plângerile, ca urmare a luării la cunoștință privind starea de sănătate a femeii.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii incidentului și pentru luarea tuturor măsurilor legale”, transmite IPJ Gorj.
Sursa citată mai precizează că la nivelul IPJ Gorj sunt efectuate verificări interne pentru stabilirea împrejurărilor în care polițiști desemnați cu supravegherea spațiului interior, prin acțiunile lor (sau prin lipsa lor de acțiune) nu au sesizat pătrunderea, fără drept, a unei persoane neautorizate, în interiorul instituției.