Ajung în țară BMW-urile comandate de IGPR la Automobile Bavaria

Data:

Share post:

Au ajuns în țară primele autoturisme BMW care vor intra în dotarea Poliției Române, susține surse oficiale G4Media.

Un astfel de transport a fost fotografiat de un cititor G4Media. Remorca pe care se află cele două autoturisme BMW, care poartă însemnele poliției aparține societății Automobile Bavaria, conform surselor citate.

În toamna anului trecut s-a finalizat licitația considerată a fi ”cu dedicație” de către sindicaliștii din poliție. Inspectoratul general al Poliției Române (IGPR) cumpără în urma acestei licitații 600 de mașini BMW de la Automobile Bavaria SRL, firmă condusă de Michael Schmidt (foto dreapta), prietenul președintelui Klaus Iohannis.

Contractul este în valoare de 98 de milioane de lei, iar Sindicatul Europol acuza atunci ministerul că a organizat o licitație cu dedicație, deoarece doar modele BMW s-ar fi putut califica după criteriile stabilite în caietul de sarcini.

Potrivit portalului achizițiilor publice, o singură ofertă a fost depusă. Câștigătorul, Automobile Bavaria SRL, va primi pentru aceste mașini, în total, 98.006.046 de lei, preț fără TVA, iar durata contractului este de doi ani. Jumătate din achiziție este finanțată din bani europeni, prin Programul Operațional Infrastructura Mare (P.O.I.M.) axa 2.5, iar prețul per bucată ajunge la 163.343,41 lei (aproximativ 33.200 euro).

Primul lot de 100 de bucăți este așteptat să intre în dotarea Poliției Române cel târziu în iunie 2023.

Sindicatele din poliție acuzau atunci faptul că specificațiile tehnice duc spre modele BMW, ceilalți producători auto neavând modele care să se încadreze în aceste condiții.

”Se dorește o autospecială cu o putere minimă de 130 kW, motor pe benzină, cuplu motor min. 290 Nm, tracțiune integrală 4×4 permanent (AWD), tipul caroseriei să fie AA, iar transmisia să fie automată pe o cutie de minim 8+1 trepte. După aproximativ 2 săptămâni de căutări și discuții cu reprezentanți ai marilor dealeri auto, am ajuns la concluzia că singura marcă ce ,,pică” pe aceste specificații este BMW. Iar tipul de BMW este 320ix”, anunța în septembrie 2022 sindicatul Europol.

Articole similare

Frigul se întoarce. Se anunţă furtuni şi averse torenţiale în Oltenia

După câteva zile cu temperaturi ridicate şi cer senin, vremea se strică din nou în România. Astfel, meteorologii...

Medic cercetat penal după ce o femeie a decedat după o explorare endoscopică. Nu avea voie să profeseze

Medicul din Craiova care a efectuat o explorare endoscopică în urma căreia o pacientă a murit este cercetat...

Incendiu letal. O persoană a murit după ce două case au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu cumplit a izbucnit astăzi la două case de pe strada Culea Nicolae, din Sectorul 2 al Capitalei....

Din pretendent la funcția de prefect a ajuns „secretară” de prefect

După ce a fost „în cărți” să ocupe pe rând funcția de subprefect, apoi pe cea de perfect...