Elena Udrea crede că moartea lui Rudel Obreja a fost cauzată de abuzurile justiției “statului paralel”

Data:

Share post:

Elena Udrea a notat, într-un mesaj postat din penitenciar după moartea lui Rudel Obreja, că fostul preşedinte al FR Box a fost condamnat pe nedrept în dosarul “Gala Bute” şi cei “părtaşi la acest abuz abject al justiţiei “statului paralel” în dosarul “Gala Bute” trebuie să îl aibă pe conştiinţă”. Atât Udrea, cât şi Obreja au fost condamnaţi la închisoare în dosarul “Gala Bute”.

“A murit Rudel Obreja! Fără îndoială că boala lui s-a declanşat din cauza hărţuirii, timp de 8 ani, în dosarul “Gala Bute”. A fost arestat de trei ori în acest timp ca şi mine, ultima dată pe 7 aprilie anul trecut. Reîncarcerarea a fost un şoc pentru el. Nu se aştepta ca decizia CCR să nu fie respectată. A intrat în puşcărie sănătos, însă epuizat sufleteşte de atâta nedreptate. Suferinţa pentru copiii mici şi soţia care-l aşteptau acasă, aşa cum povesteşte cel cu care a fost închis de fiecare dată, a pricinuit declanşarea acestei boli crunte. După o lună a început să se simtă rău, însă doctorul de la Jilava nu l-a luat în serios şi încă două luni a fost ţinut în penitenciar cu diagnostice şi tratamente greşite. După patru luni, în sfârşit au acceptat să îl trimită la spitalul Fundeni, unde i s-a descoperit un cancer la pancreas. Din păcate era prea târziu, boala fiind în faza terminală. Datorită presiunii mediatice, a fost eliberat, fără a i se permite, iniţial, să părăsească ţară pentru a putea primi tratamentul adecvat”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Ea a precizat că Obreja ar fi avut o şansă dacă la “7 aprilie decizia CCR ar fi fost respectată” şi ar fi fost în libertate. “Chiar dacă boala s-ar fi declanşat, cred cu tărie că ar fi avut sansa să o descopere la timp şi să înceapă imediat tratamentul oncologic. Rudel Obreja a fost condamnat pe nedrept în dosarul “Gala Bute”, doar pentru că a fost un om demn, cu onoare, un om cinstit care nu a acceptat să facă jocurile procurorului lui Kovesi şi nu a cedat presiunilor şi şantajului acestuia. Se încerca, prin orice mijloace, să se obţină delatiuni la adresa mea. Deşi a denunţat toate acestea public şi în faţa judecătorilor încă din anul 2015, nimic nu a contat”, a menţionat Udrea.

“Rudel Obreja nu a avut nicio vină. A iubit sportul, a iubit boxul, a fost un patriot. Şi-a dorit să îl aducă pe Bute să boxeze în România, în faţa concetăţenilor lui, fiind în asentimentul milioanelor de români care voiau atunci să îl vadă boxând şi apărându-şi şansele în faţă, şi cu sprijinul lor. Din păcate, pentru această dorinţa şi pentru patriotismul lui, a plătit cu libertatea şi acum chiar cu viaţa.

Toţi cei care au fost părtaşi la acest abuz abject al justiţiei “statului paralel” în dosarul “Gala Bute” trebuie să îl aibă pe conştiinţă. A murit un OM, un TATĂ, un SOŢ. Au rămas trei copii orfani!

Dumnezeu să te odihnească în pace, Rudel Obreja!”, a adăugat ea.

 

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, în 7 aprilie 2022. Tot atunci, Rudel Obreja a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute potrivit news.ro

Articole similare

Cum sărbătoresc oamenii din Europa de Est ziua Sfântului Nicolae și ce diferențe există față de România

Sfântul Nicolae este celebrat diferit în Europa Centrală și de Est: de la Krampus în Ungaria și Slovacia,...

Tradiții ciudate de Moș Nicolae: de la vrăjitoare la demoni

Moș Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în numeroase țări, fiind recunoscut drept protector al copiilor și aducător...

De ce companiile investesc în identificarea prin radio-frecvență pentru a reduce risipa

În economia globală actuală, viteza și precizia sunt esențiale. De la pachetele personale la containerele transcontinentale, fiecare articol...

„Slatina de poveste” pe contracte de partid: Firma mamei unui liberal încasează banii, iar primarul De Mezzo „urlă” la comercianții care reclamă prețurile uriașe

Primăria Slatina plăteşte peste 53.000 euro, pentru organizarea Târgului de Crăciun, unei firme deţinute de mama unui coleg...