Ilie Bolojan: Nu exclud o posibilă susținere pentru Nicușor Dan, dar trebuie să facem analize. Mi-a dat un telefon, m-a informat că se înscrie în competiția electorală, atâta tot

Data:

Share post:

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat marți că nu exclude o posibilă susținere pentru Nicușor Dan la alegerile prezidențiale.

Ce a spus despre posibila susținere a lui Nicușor Dan

Întrebat marți în podcastul HotSport dacă îl va susține pe Nicușor Dan la prezidențiale, liderul PNL a explicat: „PNL nu a luat o decizie în acest sens, dar cred că trebuie să învățăm din lecțiile trecutului. Prima lecție este să încercăm să susținem un număr mai restrâns de candidați. A merge fiecare partid cu un candidat propriu sau a fi mult mai mulți candidați disipează voturile, aceasta este realitatea, și nu face decât să facă impredictibil candidatul care intră în turul al doilea, pentru că vom avea un candidat susținut de partidele anti-sistem care, cu mare probabilitate, va fi în turul al doilea și încă un candidat”.

„Ar fi bine ca acest candidat să fie unul care este predictibil, care este un om așezat, și eu cred că responsabilitatea partidelor mari este ca în perioada următoare, cel mai târziu până la jumătatea lunii ianuarie, să facă analize serioase, să vadă cine sunt candidații care pot aduna electorate, care pot reprezenta România cu demnitate în relațiile externe, care pot să țină țara noastră pe un curs predictibil și, după finalizarea acestor analize, să ia o decizie în cunoștință de cauză. Nu exclud o posibilă susținere (pentru Nicușor Dan, n.r.), dar trebuie să facem aceste analize”, a adăugat Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan: Mi-a dat un telefon, m-a informat că se înscrie în competiția electorală, atâta tot

Întrebat dacă l-a surprins anunțul făcut de Nicușor Dan, liberalul a spus: „Domnul Nicușor Dan mi-a dat un telefon, m-a informat că se înscrie în competiția electorală, atâta tot. Vom avea mai mulți candidați, dar v-am spus, trebuie să luăm niște decizii raționale și, cât timp sunt președintele PNL, am o răspundere suplimentară. PNL își va face aceste analize. Nu putem, așa cum v-am spus, să nu ținem cont și de discuțiile din coaliție. Foarte probabil la începutul lunii ianuarie vom lua niște decizii în acest sens, pentru că odată ce noul Guvern va stabili și calendarul alegerilor prezidențiale, care vor avea loc în primăvara anului viitor, cu siguranță se va pune problema și a stabilirii candidaților”.

Totodată, întrebat ce schimbă decizia lui Nicușor Dan în această analiză, liderul PNL a adăugat: „Nu schimbă în niciun fel decizia. Este o candidatură, asta este, probabil că vom mai avea și alte anunțuri. Eu sper ca toți cei care se pretind responsabili să ia niște decizii raționale pe măsură ce apar candidații și pe măsură ce se stabilește calendarul electoral”.

Articole similare

Președintele Nicușor Dan a fost audiat la Curtea de Apel într-un dosar cu daune de un milion de euro

Preşedintele Nicuşor Dan s-a prezentat, luni, la Curtea de Apel Bucureşti pentru interogatoriu într-un dosar în care un...

Blocajul politic din România, în presa internațională: O confruntare care ar putea duce la prăbușirea alianței aflate la putere

Blocajul politic din România a fost tratat pe larg inclusiv de presa internațională. Jurnaliștii de la Bloomberg au...

Ilie Bolojan: Miniștrii PSD pot fi înlocuiți dacă partidul se retrage din Guvern

Premierul și liderul PNL, Ilie Bolojan, a transmis un nou mesaj către partenerii de coaliție. El a afirmat...

PSD îi retrage sprijinul lui Ilie Bolojan cu un vot zdrobitor de 97,7%

Scena politică de la București a intrat într-o fază de instabilitate maximă după ce Partidul Social Democrat a...