Zece unități de învățământ din Râmnicu Vâlcea, reabilitate prin PNRR

Data:

Share post:

Primarul Mircia Gutău anunță că a concretizat finalizarea pașilor de finanțare pentru lucrările de eficientizare energetică la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, obținând prin PNRR suma de peste 20 de milioane lei. Edilul spune că lucrările în derulare la colegiu, cu finanțare de la bugetul local, includ și reabilitarea sălii de sport. Liceul este cea de-a zecea unitate de învățământ din oraș ce urmează a fi reabilitată prin PNRR.

Primarul Mircia Gutău s-a aflat în prima zi a acestei săptămâni la București pentru semnarea contractului de finanțare în valoare de 20.331.522,87 lei, pentru proiectul Creșterea eficienței energetice a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, depus de Municipalitatea Râmnicului în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta 5 „Valul Renovării”.

Colegiul situat la poalele Dealului Capela este cea de-a zecea unitate de învățământ din oraș ce urmează a fi reabilitată prin PNRR, alături de altele, după cum urmează: Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, Grădinița cu program prelungit „Cozia”, Școala Gimnazială nr. 5, Grădinița cu program prelungit „Traian”, Grădinița cu program prelungit nr. 14, Seminarul Teologic „Sf. Nicolae”, Liceul Sanitar „Antim Ivireanul”, Colegiul Energetic, Școala Gimnazială Colonie, ale căror finanțări au fost contractate în ultimele luni.

La Colegiul „Mircea cel Bătrân” se așteaptă ca în vară să se finalizeze, cu ajutor de la bugetul local, lucrări de reabilitare a sălii de sport precum refacerea acoperișului, a vestiarelor, a instalațiilor sanitare și termice și a suprafeței de joc.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...