Polițist din Olt, trimis în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi obținut ilegal peste 168.000 lei din afaceri

Data:

Share post:

Un polițist din Olt a fost trimis în judecată de procurorii DNA Craiova, fiind acuzat că a obţinut nelegal peste 168.000 lei din operațiuni comerciale.

Gabriel Truțescu, fost ofițer de poliție la Biroul pentru Imigrări Olt, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Craiova pentru desfășurarea unor activități financiare incompatibile cu funcția sa, obținând nelegal peste 168.000 lei din operațiuni comerciale realizate între 2020 și 2022.

Citeşte şi: Ion Iliescu și Petre Roman, acuzați din nou în dosarul Mineriadei: infracțiuni contra umanității pentru represiunea din iunie 1990.

Potrivit rechizitoriului DNA,  în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022, cu încălcarea interdicțiilor și incompatibilităților legale prevăzute expres de lege, Truțescu ar fi efectuat în mod organizat și sistematic operațiuni financiare în scopul obținerii unui profit, în calitate de administrator de facto al unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul „lucrărilor de pregătire a terenului” (cod CAEN 4312) și activități secundare specifice de lucrări de construcții, instalații, amenajări interioare, constând în prestarea de servicii de închiriere de utilaje și executarea de lucrări de construcții în folosul mai multor societăți comerciale.

Astfel, societatea comercială pe care inculpatul ar fi reprezentat-o în mod direct atât în relația cu furnizorii cât și cu alte societăți comerciale, ar fi încasat în perioada 2020 – 2022 în urma acestor operațiuni financiare suma de 1.001.622 lei, iar în urma acestor raporturi comerciale inculpatul Truțescu Gabriel ar fi realizat un folos necuvenit în cuantum de 168.961 lei, reprezentând profiturile realizate în anii 2020 și 2021.

„În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpat până la concurența sumei menționate anterior.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză”, transmit procurorii.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...

Panică în Argeș și Vâlcea din cauza unor bubuituri puternice: Explicațiile oficiale ale MApN

Locuitorii din județele Argeș și Vâlcea au trăit momente de teamă aseară, după ce o serie de bubuituri...