Accident pe un drum naţional din Olt. Două persoane au ajuns la spital

Data:

Share post:

Două persoane au ajuns la spital, luni, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 54, în comuna Vlădila.

Potrivit poliţiştilor, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 29 de ani, din localitatea Corabia, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 48 ani, din localitatea Giuvărăști.

În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au fost transportați la Spitalul Municipal Caracal în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Mitrică.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...

Panică în Argeș și Vâlcea din cauza unor bubuituri puternice: Explicațiile oficiale ale MApN

Locuitorii din județele Argeș și Vâlcea au trăit momente de teamă aseară, după ce o serie de bubuituri...