Ilie Bolojan vrea să candideze la președinție. Sondajele l-ar da favorit

Data:

Share post:

Ilie Bolojan ar fi chemat la Palatul Cotroceni diferiți lideri politici pentru a-i chestiona în legătură cu o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidențiale din luna mai. Președintele interimar ar fi, de asemenea, în posesia unui sondaj care îl indică drept favorit.

Deși a declarat public că nu va candida, Ilie Bolojan și-a fi schimbat opinia, potrivit știripesurse.

Părerile sunt împărțite

Președintele interimar Ilie Bolojan le-ar fi transmis anumitor membri din PNL că ar fi singurul care ar putea intra în turul doi. Prezumpția sa s-ar baza pe rezultatele unui sondaj.

Mai multe persoane din zona vârfului PNL și a USR l-ar încuraja să facă acest lucru, pe motiv că ar avea o șansă mai mare ca Nicușor Dan sau Elena Lasconi.

Ilie Bolojan
Sunt însă și liberali care i-au atras atenția că rezultatul unei decizii de acest gen ar însemna un dezastru pentru România.

Pe de altă parte, PSD-iștii afirmă că o astfel de schimbare ar rupe coaliția și că social-democrații ar trece imediat în opoziție.

Ei speră ca Ilie Bolojan să se țină de cuvânt și să nu se angajeze în cursa prezidențială.

Nici UDMR n-ar fi de acord cu o astfel de răsturnare de situație. Maghiarii l-ar susține necondiționat pe Crin Antonescu și spun că o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan ar fi o „decizie luată pe genunchi”.

Ce spunea despre Crin Antonescu

La începutul lunii februarie, Ilie Bolojan declara că are mare încredere în Crin Antonescu.

„Crin Antonescu este candidatul care menţine direcţia bună a României. Nu înseamnă că doar el menţine această direcţie bună, ca să ne înţelegem.

Dar noi, coaliţia, am luat această decizie şi eu am încredere, şi eu o să fac ceea ce ţine de mine în această perioadă să susţin această candidatură”, a spus el.

Articole similare

Colonelul (r) Arion Emilian Răzvan, fost șef al Serviciului Logistic ISU Olt, a decedat

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt a anunțat trecerea în neființă a colonelului (r) Arion Emilian Răzvan, cel...

Eșecul lui Bolojan, așteptat în interiorul PN. Ludovic Orban: N-ar fi foarte triști

Fostul lider al PNL Ludovic Orban, care este, în prezent, consilier prezidențial, a declarat că premierul Ilie Bolojan...

Marius Oprescu, prim-vicepreşedinte în echipa lui Sorin Grindeanu: „Funcția aceasta este o onoare și o mare responsabilitate față de partid”

Marius Oprescu, președintele organizației județene Olt a Partidului Social Democrat, a fost ales, vineri, în funcţia de prim-vicepreședinte...

O femeie din Olt a luat şase credite, după ce a falsificat semnătura bunicii sale. Judecătoria Caracal a decis condamnarea

O femeie a fost condamnată de Judecătoria Caracal este judecată pentru înșelăciune și fals după ce a luat...