Fost primar din Dolj și doi constructori din Olt, trimiși în judecată pentru un contract de asfaltare ilegal

Data:

Share post:

Fostul primar al comunei Măceșu de Sus, Gheorghe Bece, a fost trimis în judecată de DNA pentru atribuirea ilegală a unui contract de asfaltare și pentru plăți nejustificate către firma Condor Păduraru, prejudiciul fiind estimat la peste 850.000 de euro. În acelaşi dosar sunt trimişi în judecată şi fraţii Sorin Alexandru şi Cristian Păduraru, oameni de afaceri din judeţul Olt.

Gheorghe Bece, fostul primar liberal al comunei Măceșu de Sus, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, anunță Craiovajust.ro. El este acuzat că a atribuit în mod nelegal, firmei Condor Păduraru din Olt, un contract pentru asfaltarea drumurilor din comună. Mai mult, după deschiderea șantierului a plătit companiei lucrări neexecutate sau făcute de mântuială, notează sursa menționată. Prejudiciul este estimat la peste 850.000 de euro.

Odată cu Bece, la judecată au ajuns și administratorii firmei, Sorin Alexandru Păduraru și Cristian Păduraru. Cei doi sunt acuzați de complicitate. Sorin Păduraru este cel care l-a denunțat pe Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei și fost ministru al Finanțelor, într-unul dintre dosarele penale în care a fost acuzat de corupție.

Pe scurt, în speța de la Dolj, firma Condor Păduraru a câștigat o licitație organizată de Primăria Măceșu de Sus, deși oferise un preț mai mare decât al celorlalți doi participanți. În plus, oferta societății nu ar fi corespuns cerințelor din documentația pusă la dispoziție de autoritatea contractantă. Anchetatorii susțin că și după semnarea contractului ilegalitățile au continuat.

Primăria din Măceșu de Sus și Ministerul Lucrărilor Publice, care a decontat în final lucrările, s-au constituit părți civile în acest caz, mai scrie Craiovajust.ro.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...