Un blindat al Armatei Române, accident în Filiaşi (FOTO)

Data:

Share post:

Un blindat al Armatei Române a fost implicat într-un accident rutier, marţi dimineaţă, în oraşul Filiaşi din Dolj.

Potrivit poliţiştilor, o tânără în vârstă de 32 de ani, din orașul Filiași, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Racoțeanu, nu a acordat prioritate de trecere unui transportor amfibiu blindat, aparținând Ministerului Apărării Naționale, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Melinești, ce circula în coloană militară aflată în regim prioritar, intrând în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcootest, rezultatele fiind negative.

Şoferiţa s-a ales cu o amendă.

„Tânăra a fost sancționată contravențional conform OUG 195/2002 R., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...