Nicuşor Dan: Vreau să modificăm legea de funcționare a CCR

Data:

Share post:

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a declarat joi seară, la TVR, că judecătorul propus la Curtea Constituţională a României (CCR) trebuie să fie judecător de carieră, subliniind importanţa experienţei în procedurile de judecată.

Nicuşor Dan propune modificarea legii de funcţionare a Curţii Constituţionale pentru ca toate numirile din trei în trei ani.

„Să aibă exerciţiul procedurii de judecată”

„În programul pe care l-am prezentat am spus că parte a programului meu inclusiv o dorinţă să modificăm legea de funcţionare a Curţii Constituţionale pentru toate cele trei numiri care au loc o dată la trei ani, dar dacă nu, cel puţin pentru numirea pe care o face preşedintele ca judecătorul propus la CCR să fie judecător de carieră.

Pentru că cred că e important ca judecătorii Curţii Constituţionale să aibă exerciţiul procedurii de judecată”, a spus Nicușor Dan.

Nicuşor Dan a explicat că această modificare legislativă ar trebui să fie aplicată tuturor celor trei numiri care au loc o dată la trei ani, însă, dacă acest lucru nu va fi posibil, cel puţin numirea făcută de preşedintele României ar trebui să respecte acest criteriu.

Nicuşor Dan

Nicuşor Dan, despre DNA

În cadrul unei intervenţii recente, Nicuşor Dan a comentat informaţiile privind un presupus dosar penal care l-ar viza, afirmând că nu există nicio persoană urmărită penal în acest caz.

„În dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de nicio persoană.

Pe această cale, atragem atenţia asupra echilibrului în discursul public pentru a se evita transmiterea unor informaţii de natură a crea aparenţa desfăşurării activităţii DNA altfel decât în cadru legal, în mod echidistant şi imparţial”, a spus el.

Nicuşor Dan a explicat că astfel de plângeri sunt frecvente în perioadele electorale și că DNA este obligată să deschidă o cercetare penală atunci când este formulată o plângere.

„E ceva ce se întâmplă o dată la patru ani. Acum patru ani, la fel, vreo 10 parlamentari PSD mi-au făcut o plângere, tot aşa, la DNA, dacă nu mă înşel, că şantajez, nu ştiu ce mai fac, acum opt ani a fost cu Soros, care mi-a dat o bursă de 400 de dolari şi în felul ăsta mă influenţează”, a explicat acesta.

Articole similare

Frații Tate în Hong Kong: De ce nu pot fi extrădați în România sau Marea Britanie

Vizita fraților Andrew și Tristan Tate în Hong Kong a declanșat o adevărată furtună mediatică și juridică, punând...

Tânăr român de 19 ani, răpit și torturat în Spania: Salvare contracronometru din mâinile traficanților

Momente de coșmar pentru un tânăr român în vârstă de 19 ani stabilit în Spania, care a fost...

România cucerește China: Memorandum istoric la Beijing pentru exportul de produse agroalimentare

Agricultura românească face un pas uriaș către cea mai mare piață de desfacere din lume. Ministrul Agriculturii și...

Ilan Laufer, accidentat pe trecerea de pietoni: Fostul ministru se afla pe trotinetă cu gemenii săi

Fostul ministru al Mediului de Afaceri, Ilan Laufer, a fost implicat marți dimineață într-un accident rutier în Capitală,...