MOBEX OT-GR-TR-25: Test de mobilizare pentru populație, economie și autorități în județul Olt

Data:

Share post:

În judeţul Olt, în perioada 26-30 mai 2025, are loc ,,Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare – MOBEX OT-GR-TR-25”, potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt.

Sursa citată precizează că exerciţiul este organizat și condus de Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Exercițiul se desfășoară simultan în județele Olt, Giurgiu și Teleorman în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate şi al stării de război și ale art. 4, lit. f), pct. 9 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

„Acest tip de exerciții se planifică și se organizează periodic în toate județele ţării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciții şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în anul premergător desfășurării acestora.

În timpul exercițiului, o parte din rezerviștii cu domiciliul în județul Olt, cuprinși în planurile de mobilizare, este chemată la unități militare în vederea efectuării unor activităţi specifice de pregătire potrivit prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, se vor executa activități specifice de verificare a autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice și operatorilor economici din județul Olt cu sarcini pe linia pregătirii economiei şi teritoriului pentru apărare”, transmite Prefectura Olt.

Sursa citată a mai precizat că o secvență de antrenament a rezerviștilor este planificată să aibă loc miercuri, 28 mai, în poligonul de tragere Redea, județul Olt.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...