Consiliul Județean Olt a anunțat finalizarea unei investiții esențiale în infrastructura de asistență socială a județului: Centrul de Îngrijire și Asistență din comuna Fălcoiu.
Noul centru, construit de la zero, cu finanţare din bugetul CJ Olt, vine să răspundă nevoilor persoanelor adulte cu dizabilități, oferindu-le condiții de viață moderne, sigure și adaptate standardelor europene.
Potrivit unui comunicat remis de CJ Olt, centrul dispune de 50 de locuri și este desfășurat pe o suprafață totală de 2.737 metri pătrați, fiind organizat într-o clădire nouă, cu demisol, parter și etaj. Fiecare spațiu a fost gândit pentru a asigura confortul, siguranța și demnitatea beneficiarilor.
Astfel, centrul este dotat cu dormitoare cu băi proprii, cabinete medicale, sală de tratamente, sală de consiliere, atelier de activități, bucătărie complet utilată și sală de mese.
Pe lângă facilitățile interioare, în curtea centrului au fost amenajate spații verzi, alei pietonale, zone de relaxare și mișcare, precum și un foișor din lemn, oferind astfel un cadru propice recuperării și menținerii unei stări de bine pentru cei găzduiți.
Investiția include și dotări esențiale pentru accesibilitate, cum ar fi liftul, grupurile sanitare adaptate, precum și un sistem termic modern și toate utilitățile necesare funcționării în condiții optime.
Consiliul Județean subliniază că beneficiarii vor fi primiți în această săptămână în noul centru, un spațiu care pune în prim-plan respectul pentru om și nevoia de sprijin adecvat pentru categoriile vulnerabile.