Trump a lansat invitația. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă

Data:

Share post:

Nicușor Dan a discutat cu jurnaliștii, în a treia zi ca șef al statului, iar printre subiectele abordate a fost convorbirea telefonică avută marți seară cu Donald Trump.

Parteneriatul cu SUA continuă

Întrebat despre sprijinul pe care îl așteaptă din partea SUA după discuția cu Trump, Nicușor Dan a susținut că cel mai important rezultat este menținerea parteneriatului dintre cele două țări.

„Lucrul cel mai important, după această discuție, este că parteneriatul nostru (România-SUA – n.r.) va continua. Ăsta e lucrul cel mai important”, a afirmat președintele.

În legătură cu o posibilă vizită în SUA, ca urmare a unei invitații din partea președintelui, Nicușor Dan a răspuns: „Da, confirm. Faptul că s-a numit un ambasador e un lucru foarte bun. I-am mulțumit președintelui pentru asta”.

Nicușor Dan, invitat la Casa Albă

Discuția a avut loc marți seară și a durat aproximativ zece minute, având ca subiect securitatea regională. Președintele Statelor Unite i-a oferit lui Nicușor Dan garanții privind apărarea României, în contextul eforturilor sale recente de a contribui la încheierea războiului din Ucraina.

Cu aceeași ocazie, Trump l-a invitat pe Nicușor Dan la Casa Albă.

Casa Alba
Donald Trump
nicusor dan
parteneriat

Mesajul transmis de președintele României

Președintele României a confirmat miercuri, printr-o postare pe X, că a avut o discuție telefonică cu liderul de la Casa Albă.

În postare, el i-a mulțumit lui Trump pentru „felicitările călduroase și pentru leadership-ul puternic”, subliniind că și-a „reafirmat angajamentul ferm pentru aprofundarea Parteneriatului nostru Strategic în toate prioritățile comune”.

„Sunt onorat să vorbesc cu @POTUS (President Of The United States, președintele SUA – n.r.) și să îi mulțumesc pentru felicitările călduroase și leadership-ul puternic. SUA este cel mai apropiat aliat și partener strategic vital al României.

Mi-am reafirmat angajamentul ferm pentru aprofundarea Parteneriatului nostru Strategic în toate prioritățile comune. Aștept cu nerăbdare o cooperare strânsă cu președintele Trump și cu administrația sa. Dumnezeu să binecuvânteze prietenia durabilă dintre România și SUA!”, a fost mesajul transmis de Nicușor Dan pe platforma X.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...

Panică în Argeș și Vâlcea din cauza unor bubuituri puternice: Explicațiile oficiale ale MApN

Locuitorii din județele Argeș și Vâlcea au trăit momente de teamă aseară, după ce o serie de bubuituri...