Nicușor Dan promite un judecător apolitic la CCR: „O să vedeți, numirea mea o să fie echilibrată”

Data:

Share post:

Nicușor Dan a declarat vineri, 30 mai, că intenționează să numească un judecător apolitic la Curtea Constituțională, în contextul în care, în luna iunie, expiră mandatele a trei membri ai CCR. Deocamdată, șeful statului a refuzat să numească o persoană.

„Nu în momentul acesta, dar o să am mai multe discuții pe subiect”, a răspuns președintele, întrebat de jurnaliști dacă are deja un candidat pentru funcția de judecător constituțional.

Nicușor Dan a subliniat că independența politică a celor care compun Curtea Constituțională este esențială: „Cred că CCR trebuie să fie cât mai echilibrată și o să vedeți, numirea mea o să fie apolitică”, a adăugat acesta.

Mandatele a trei judecători, aproape de final

Mandatul de 9 ani al trei judecători constituționali – Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga – va expira în luna iunie. Cei trei au fost decorați de fostul președinte Klaus Iohannis cu puțin timp înainte ca acesta să-și anunțe demisia.

Conform legii, președintele României, Senatul și Camera Deputaților desemnează fiecare câte un judecător la Curtea Constituțională.

Nicușor Dan a reiterat o temă susținută în campania electorală, când a promis că va milita pentru modificarea legii de funcționare a CCR, astfel încât doar magistrații cu experiență să poată fi numiți judecători constituționali.

Critici la adresa CCR pentru secretizarea averilor

Președintele a criticat decizia recentă a Curții Constituționale, care prevede că declarațiile de avere și interese nu mai trebuie să includă bunurile și veniturile soților și copiilor demnitarilor.

„Este o decizie surprinzătoare și în contradicție cu un principiu esențial al democrației – transparența”, a declarat Nicușor Dan. Acesta a cerut Parlamentului să corecteze rapid eventualele lacune legislative care au stat la baza deciziei CCR.

Articole similare

Doliu în județul Olt: A murit Marian Ivan, cel mai longeviv primar al comunei Brebeni

Comunitatea din Brebeni și întreaga administrație locală din județul Olt sunt în doliu. Marian Ivan, cel care a...

Atac sângeros în Caracal: Trei bărbați au intrat peste un tânăr în casă 

Municipiul Caracal a fost scena unui episod de violență extremă în dimineața zilei de 5 martie 2026. Trei...

Val de reangajări forțate la Primăria Slatina: după directorul CSM, și fosta consilieră a primarului câștigă procesul

Încă o angajată a Primăriei Slatina, care a fost dată afară abuziv de actualul primar Mario De Mezzo,...

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...