Olt: Sophia, studenta din SUA care face practică la un spital de psihiatria din România

Data:

Share post:

Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, din județul Olt, a devenit recent un loc de învățare și descoperire nu doar pentru pacienți, ci și pentru cei care aleg să se implice voluntar în viața instituției. Printre cei care au pășit cu entuziasm și deschidere în această comunitate se numără Sophia Parcescu, o studentă de origine română, înscrisă la University of Tennessee, Knoxville, care a ales să-și petreacă o parte din vara academică în România, participând ca voluntar într-un mediu complet diferit față de cel cu care este obișnuită.

Prezentă la Schitu Greci de puțin peste o săptămână, Sophia povesteşte că a fost profund impresionată de felul în care funcționează spitalul și de atmosfera de familie care domnește aici, în ciuda contextului dificil și a resurselor limitate. Într-o mărturie sinceră, tânăra a transmis că ceea ce a găsit la Schitu Greci depășește multe dintre așteptările cu care a venit din Statele Unite.

„În ciuda diferenţelor dintre România şi profesioniştii din domeniul de sănătate din Statele Unite ale Americii, tuturor le pasă de pacienţii lor de aici, indiferent care este titlul lor… doctor, asistentă sau manager. Toţi s-au angajat în conversaţii cu ei şi le-au ascultat îngrijorările şi au făcut tot posibilul să-i ajute”, spune ea.

Pentru Sophia, experiența de la Schitu Greci a fost mai mult decât o simplă etapă de practică. A fost o lecție de viață, în care profesionalismul și umanitatea s-au împletit firesc, iar grija față de pacienți nu se măsoară în aparatură sofisticată, ci în felul în care personalul își face meseria cu respect și compasiune.

„Chiar dacă acest spital nu este la fel de avansat ca cele din Statele Unite, vorbind în termeni de tehnologie şi fonduri, lucrează la fel de grozav şi eficient ca orice spital american şi de aceea mi-a plăcut şi sunt încântată să vin aici în fiecare dimineaţă”, a adăugat ea.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...