Marius Oprescu: „Ianca, Topana și Făgețelu sunt tot România, tot în UE, la fel ca Oradea, Bucureşti şi Cluj. Proiectele de infrastructură nu trebuie oprite”

Data:

Share post:

„Știți, e o vorbă pe care eu o spun de fiecare dată: Ianca, Topana și Făgețelu fac parte tot din România, tot din Uniunea Europeană și copiii și cetățenii de acolo merită să beneficieze de aceleași condiții pe care le au și la Oradea, și la București, și la Cluj.” Acesta este argumentul adus de Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, pentru continuarea programului Anghel Saligny, avertizând că proiectele aflate deja în derulare nu trebuie stopate.

La nivelul județului Olt sunt în desfășurare 157 de proiecte depuse de 110 unități administrativ-teritoriale prin Programul Anghel Saligny. La acestea se adaugă încă 34 de proiecte privind introducerea rețelelor de gaze, care, deși tehnic separate, fac parte tot din acest cadru de finanțare. Consiliul Județean Olt are în derulare trei proiecte, toate vizând modernizarea drumurilor județene.

„Stadiile de implementare ale proiectelor sunt diferite. Iată, astăzi, noi, de exemplu, am finalizat licitația pentru unul dintre ele”, a precizat Oprescu.

Presiuni politice pentru salvarea programului

În contextul discuțiilor din coaliția de guvernare privind posibilitatea suspendării sau reevaluării programului Anghel Saligny, PSD a făcut presiuni pentru menținerea acestuia. Liderii partidului au declarat public că programul va continua, însă autoritățile locale trebuie să discute punctual, la minister, situația fiecărui proiect în parte.

„Luni vom avea o întâlnire politică în cadrul Partidului Social-Democrat cu cei 25 de președinți de consilii judeţene, legat de Anghel Saligny. Până atunci, trebuie să avem o situație clară a tuturor proiecturilor din județul Olt, astfel încât să putem veni cu un punct de vedere comun în cadrul coaliției”, a explicat președintele CJ Olt.

Proiectele vizează doar infrastructură esențială

Marius Oprescu a ținut să sublinieze că proiectele derulate prin acest program în județul Olt nu au legătură cu investiții decorative sau neesențiale.

„Pe Anghel Saligny, nu mai sunt proiecte nici de stadioane, nici de săli de sport, nici de parcuri. Aici vorbim de proiectele esențiale de infrastructură: apă, canal, drumuri și gaze”, a spus el.

În opinia sa, oprirea unor astfel de investiții ar fi nedreaptă față de locuitorii din zonele rurale, care au același drept la condiții decente de trai precum cei din marile orașe.

„Nu știu, n-aș putea să vă spun care proiecte începute ar trebui stopate. Nu e corect. Nu așa se procedează”, mai spune preşedintele CJ Olt.

Investițiile nu trebuie sacrificate în numele austerității

Mesajul transmis de președintele CJ Olt este că proiectele esențiale pentru comunități trebuie duse până la capăt.

„Proiectele începute nu trebuie stopate, cu siguranță!”, a subliniat Oprescu.

El avertizează că orice decizie de suspendare ar afecta direct comunitățile care așteaptă de ani buni infrastructură de bază și că un astfel de pas ar accentua inechitățile deja existente între regiunile țării.

Articole similare

Tablourile găsite de DNA la Darius Vâlcov, scoase la licitaţie (FOTO)

Casa de licitații A10 by Artmark organizează, în cadrul procedurii de executare silită inițiate de ANAF pentru recuperarea...

Moartea unui animal de companie poate fi la fel de dureroasă ca pierderea unui membru al familiei, arată un nou studiu

Durerea provocată de moartea unui animal de companie poate fi la fel de intensă și de îndelungată ca...

Ludovic Orban: „Cred în unire. Consider că este firească și legitimă. Și ar fi fost foarte normal să se fi petrecut până acum”

Fostul prim-ministru al României, Ludovic Orban, a intervenit în dezbaterea reaprinsă despre Unirea Republicii Moldova cu România, după...

Inginerii financiare marca De Mezzo: Curtea de Conturi a găsit investiții ilegale, mascate în contracte de „tuns iarba” la Slatina

Un raport devastator al Curții de Conturi scoate la iveală nereguli grave în administrarea banului public la nivelul...