Judecătoria Slatina intră în grevă pe termen nelimitat. Activitatea judecătorească, suspendată din 27 august

Data:

Share post:

Judecătoria Slatina a decis, în cadrul Adunării generale a judecătorilor, suspendarea activității judecătorești începând de marți, 27 august 2025, ca formă de protest față de proiectul de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților. Decizia vine după ce și Judecătoria Caracal a adoptat aceeași măsură.   

Potrivit comunicatului publicat pe site-ul instituției, judecătorii din Slatina cer retragerea imediată a proiectului legislativ.

„Solicită ferm retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților”, se arată în document.

Magistrații critică și modul în care autoritățile publice au abordat tema pensiilor speciale, acuzând presiuni asupra sistemului de justiție.

„Solicită ferm reprezentanților puterii executive și puterii legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorității judecătorești, care afectează grav statul de drept, drepturile și libertățile cetățenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiție independentă”, se mai precizează în comunicat.

Ce cauze vor fi totuși judecate

Deși majoritatea activităților judecătorești sunt suspendate, există excepții pentru cazurile de urgență, atât în materie civilă, cât și penală. În materie civilă, se vor soluționa ordonanțele președințiale privind suplinirea consimțământului, suspendările provizorii ale executării silite, delegările temporare ale autorității părintești, ordinele de protecție și îndreptarea erorilor materiale sau completările de dispozitiv.

În materie penală, judecătorii vor continua să analizeze cauzele care privesc măsuri preventive, verificările acestora, precum și dosarele de competența judecătorului de drepturi și libertăți. Vor fi soluționate și cererile legate de internarea medicală sau tratamentele obligatorii, precum și incidentele procedurale aferente acestor situații.

Activitățile administrative, menținute

Chiar dacă procesele, cu excepțiile menționate, nu vor fi judecate, magistrații își vor continua activitățile administrative. Aceștia vor redacta hotărâri, vor efectua proceduri de verificare și regularizare a cererilor, vor participa la formarea profesională continuă și se vor ocupa de alte atribuții prevăzute de lege.

„Judecătorii își vor îndeplini atribuțiile administrative, cele privind motivarea hotărârilor, efectuarea procedurilor de verificare și regularizare a cererilor, studiul individual și formarea profesională continuă”, se menționează în hotărârea Adunării generale.

De asemenea, activitatea tuturor compartimentelor din cadrul Judecătoriei Slatina va continua conform programului de lucru, astfel încât publicul va putea interacționa cu instituția, chiar dacă procesele sunt amânate.

Protest pe termen nelimitat

Hotărârea prevede că protestul va continua până când Guvernul și Parlamentul vor retrage proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraților.

„Începând cu data de 27.08.2025 și până la retragerea proiectului de lege, suspendă soluționarea cauzelor, cu excepția celor urgente”, au anunțat judecătorii.

Măsura adoptată de Judecătoria Slatina se înscrie în seria protestelor naționale declanșate de magistrați împotriva modificării regimului pensiilor speciale. Judecătorii susțin că independența justiției este pusă în pericol și că statul de drept are de suferit prin presiunile exercitate asupra sistemului judiciar.

Articole similare

Tablourile găsite de DNA la Darius Vâlcov, scoase la licitaţie (FOTO)

Casa de licitații A10 by Artmark organizează, în cadrul procedurii de executare silită inițiate de ANAF pentru recuperarea...

Moartea unui animal de companie poate fi la fel de dureroasă ca pierderea unui membru al familiei, arată un nou studiu

Durerea provocată de moartea unui animal de companie poate fi la fel de intensă și de îndelungată ca...

Ludovic Orban: „Cred în unire. Consider că este firească și legitimă. Și ar fi fost foarte normal să se fi petrecut până acum”

Fostul prim-ministru al României, Ludovic Orban, a intervenit în dezbaterea reaprinsă despre Unirea Republicii Moldova cu România, după...

Inginerii financiare marca De Mezzo: Curtea de Conturi a găsit investiții ilegale, mascate în contracte de „tuns iarba” la Slatina

Un raport devastator al Curții de Conturi scoate la iveală nereguli grave în administrarea banului public la nivelul...