Doliu în fotbalul din Olt: un portar în vârstă de 20 de ani a murit după o lună de comă

Data:

Share post:

Vestea morții lui Gabriel Șerban, portar al echipei ACS Viitorul Coteana, a îndoliat fotbalul din Olt. Tânărul în vârstă de doar 20 de ani s-a aruncat de la etajul trei al unui bloc din Slatina, pe strada Cornișei, pe 7 august, iar după mai bine de o lună de luptă pe patul de spital, s-a stins pe 9 septembrie la Spitalul Județean de Urgență Craiova.

Potrivit poliţiştilor, tragedia s-a petrecut în dimineața zilei de 7 august 2025, în jurul orei 7.30. Oamenii legii au fost sesizați că o persoană a fost găsită inconștientă pe strada Cornișei. Din primele cercetări s-a stabilit că tânărul s-ar fi aruncat de la etajul trei al unui bloc. Surse apropiate anchetei au precizat că gestul ar fi venit pe fondul unei certe cu prietena sa.

„La data de 7 august 2025, în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost preluată în stare de inconștiență de pe strada Cornișei, din municipiul Slatina, și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe. La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii, care, din primele verificări, au stabilit că un tânăr de 20 de ani s-ar fi precipitat de la etajul unui bloc situat pe aceeași stradă”, a precizat IPJ Olt.

Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ulterior, starea critică a tânărului a impus transferul la Craiova, unde medicii au făcut eforturi susținute pentru a-i salva viața.

Gabriel Șerban a rămas în comă mai multe săptămâni, iar pe 9 septembrie, corpul său nu a mai rezistat.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...